Deşi mai mulţi sportivi spun că s-au îmbolnăvit, Franţa respinge ipoteza unei contaminări cu noul coronavirus la Jocurile Militare Mondiale de la Wuhan, în octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jocurile Militare Mondiale de la Wuhan

Ministerul francez al Apărării a fost nevoit să intervină şi să respingă ipoteza unei contaminări cu noul coronavirus în cursul Jocurilor Militare Mondiale (JMM) de vară - care au avut loc în perioada 18-27 octombrie 2019 la Wuhan, capitala provinciei chineze Hubei, ”leagănul” pandemiei covid-19, după ce mai mulţi participanţi la aceste jocuri au dezvăluit că s-au întors bolnavi de la eveniment, relatează Le Figaro.

Dacă virusul s-a răspândit mai înainte decât se crede la Wuhan? Şi dacă a contaminat atleţii internaţionali care au participat la Jocurile Militare Mondiale de la Wuhan? scrie publicaţia franceză, evocând ipoteze în circulaţie.

La această competiţie militară au participat peste 10.000 de persoane, în capitala Hubeiului, cu doar câteva săptămâni înainte de declararea oficială a epidemiei.

Dacă aceşti militari au raportat apoi, în Franţa sau în alte ţări, că erau bolnavi de fapt de covid-19, fără să ştie acest lucru, scrie publicaţia.

Lista acestor ipoteze este lungă, însă aceste întrebări îi frământă atât pe epidemiologi, cât şi pe susţinătorii teoriei complotului - care caută pacientul zero.

O sportivă franceză de înalt nivel, campioana de pentatlon Elodie Clouvel, a declarat că a fost bolnavă după Jocuri, la fel ca alţi atleţi. În urma unor consultaţii medicale, ea a conchis, la postul de televiziune Loire7, că a fost bolnavă de covid-19.

”Mulţi atleţi de la Jocurile Militare Mondiale au fost bolnavi”, declara ea. ”Noi am fost în contact cu medicul militar recent şi ne-a spus că «cred că-l aveţi, pentru că mulţi oameni din această delegaţie au fost bolnavi»”, a adăugat ea.

Alt participant la aceste Jocuri a declarat sub protecţia anonimatului că ipoteza unei contaminări în octombrie este ”abracadabrantă”. Afecţiuni inerente practicii sportive nu înseamnă o infecţie cu noul coronavirus, consideră el.

Altă sportivă, Aloïse Atornaz, se îndoieşte, la rândul ei. ”Nu cred că au existat mari riscuri să fim contaminaţi”, a declarat ea pentru Ouest-France. ”Am fost izolaţi”, subliniază ea.

Ipoteza a fost lansată şi pe reţele de socializare chineze - unde are loc un adevărat război al informaţiilor. Virusul a fost ”importat” în China cu ocazia JMM. Ciclista americană Maatje Benassi a fost acuzată în acest sens. Ea fost testată, în urma acestor presiuni, iar testul s-a dovedit negativ.

Ministerul francez al Armatelor a fost nevoit să reacţioneze în urma acestui val de întrebări şi a subliniat că la momentul desfăşurării JMM ”epidemia covid-19 nu era cunoscută”.

Delegaţia franceză care a participat la eveniment era alcătuiră din 406 persoane - inclusiv 281 de atleţi, 100 de sportivi de nivel înalt şi 18 militari răniţi.

Această delegaţie ”a beneficiat de o urmărire medicală înainte şi după Jocuri, din partea unei echipe medicale alcătuite din aproape 20 de persoane. Nu au existat, în delegaţia franceză la JMM, cazuri declarate la Serviciul de Sănătate al Armatelor (SSA) gripe sau spitalizări în timpul sau la întoarcerea de la JMM care să se dovedească ulterior cazuri de covid-19”, a subliniat ministerul.

Dacă în octombrie nu ştia nimeni de existenţa noului coronavirus, aceste explicaţii dau totuşi doar răspunsuri parţiale, scie publicaţia franceză, adăugând că urmărirea medicală respectivă nu a avut nimic a face cu evaluarea unei eventual risc infecţios - era vorba despre fizioterapeuţi şi alâi medici sportivi.

Sportivii au fost consultaţi ulterior de medici, în afara SSA şi au declarat simptome.

În orice caz, realizarea unor teste seriologice retrospective nu este avută în vedere.

La tât de mult timp de la eveniment, rezultatele unor asemenea teste nu ar fi pertinente, subliniază SSA.

În Belgia, care a trimis o delegaţie de 80 de persoane, autorităţile nu sunt nici ele îngrijorate. ”Nimic concret nu permite să se confirme ipoteza” unei contaminări cu noul coronavirus în octombrie, potrivit Ministerului blegian al Apărării.

Unii participanţi la JMM au prezentat ”la sfârşitul lui noiembrie, începutul lui decembrie dureri în gât, tuse sau au răguşit, însă acest lucru nu a necesitat măsuri speciale şi nu au fost puse în legătură cu participarea la jocurile militare”, afirmă ministerul.

În total 110 ţări au participat la Jocurile militare Mondiale de la Wuhan.

Franţa s-a clasat a treia, după China şi Brazilia, cu 26 de medalii de aur, 27 de argint şi 29 de bronz. Sportivii francezi au primit de asemenea trofeul fairplay-ului.

China a obţinut 239 de medalii, iar Jocurile au fost un succes, se aprecia înainte de pandemie.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată