Descoperire macabră în trenul de aterizare al unui avion British Airways

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Corpul unui pasager clandestin a fost găsit, joi, în aeroportul londonez Heathrow, în trenul de aterizare al unui avion al British Airways venit din Africa de Sud, potrivit companiei britanice, relatează AFP.

"Suntem în contact cu autorităţile sud-africane şi cu aeroportul din Cap după ce a fost descoperit un trup neînsufleţit în trenul de aterizare al unui avion", a declarat British Airways, menţionând că acesta este "un incident foarte rar".

Naţionalitatea şi vârsta persoanei decedate nu au fost menţionate, scrie Mediafax.

"Nu este vorba despre un pasager sau vreun membreu al echipajului", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei britanice. Acest "deces nu este considerat drept suspect", a menţionat acesta, adăugând că o anchetă a fost demarată.

Societatea aeroporturilor din Africa de Sud (ACSA) a declarat la rândul său că un bărbat a escaladat împrejmuirea aeroportului din Cap, miercuri seara, în jurul orei locale 20.40 (21.40, ora României).

"Reprezentanţii aeorportului au reacţionat imediat, un agent de securitate a încercat să îl prindă pe acest bărbat care alerga în direcţia unui avion al British Airways pregătit pentru decolare". Dar "dim motive de siguranţă, agentul nu a putut să se apropie de avion", potrivit unui comunicat al ACSA.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026