Deranj la Moscova după alegerile din Republica Moldova. Un deputat rus ameninţă: „Vom consolida factorul transnistrean”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Leonid Kalaşnikov FOTO Georgia Today

Moscova tocmai a transmis prima ameninţare voalată la adresa Chişinăului după alegerile legislative anticipate, câştigate de Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), pro-european.

Un oficial rus de rang înalt ameninţă Republica Moldova cu agitarea apelor în Transnistria.

Într-un interviu acordat luni agenţiei Interfax, Leonid Kalaşnikov, preşedintele Comisiei pentru problemele CSI (Comunitatea Statelor Independente), integrarea eurasiatică şi relaţiile cu compatrioţii, se avântă în a trasa direcţii pentru viitorul guvern al Republicii Moldova.

„Politica rusă faţă de Republica Moldova va depinde de puterea care a fost aleasă. Dacă această putere se va îndepărta de Rusia atunci, desigur, vom acţiona în consecinţă. În special, vom consolida factorul transnistrean”, a avertizat Kalaşnikov, deputat din partea comuniştilor.

La fel ca Igor Dodon, fostul preşedinte pro-rus al Republicii Moldova, oficialul rus încearcă să lege eventualele destabilizări pe Nistru de politicile noii puteri de la Chişinău. Scopul este, evident, de a disculpa din start Rusia în cazul apariţiei unor provocări în zonă.

„Declaraţiile conciliante ale PAS faţă de Rusia înaintea alegerilor se vor transforma în pro-Europa şi pro-NATO şi o revenire la scenariul utilizării forţei împotriva Transnistriei, iar ulterior o posibilă unire cu România”, a spus el.

Leonid Kalaşnikov o acuză totodată pe preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, că nu este sinceră în ceea ce priveşte relaţiile cu Rusia. „Dacă Sandu va duce în continuare o astfel de politică, camuflând-o abil sub masca unei pretinse cooperări cu Rusia, va rezulta un nou fiasco, prin care au trecut deja predecesorii săi, şi din păcate ţara nu va mai ieşi din această groapă”, a susţinut deputatul rus.

Partidul Acţiune şi Solidaritate, fondat de Maia Sandu, a obţinut 52,8% din voturi (63 de mandate) în urma alegerilor parlamentare anticipate de duminică din Republica Moldova. Alte două formaţiuni au intrat în Parlamentul de la Chişinău, şi anume Blocul electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor (BECS), cu 27,17% din voturi (32 de mandate, dintre care 22 socialiştii şi 10 comuniştii) şi Partidul Şor, cu 5,74% din voturi (6 mandate). BECS şi Partidul Şor sunt formaţiuni pro-ruse. Însă PAS va putea guverna singur, o premieră pentru un partid pro-european în cei 30 de ani de independenţă ai Republicii Moldova.

În ultima zi de campanie, liderul socialiştilor din Republica Molodva, Igor Dodon, agita fantoma războiului Nistru, pesemne că Moscova a trasat deja direcţiile de presiuni asupra noii puteri de la Chişinău. „Votarea partidelor de dreapta înseamnă război pe Nistru”, a susţinut Dodon înainte de a se proclama câştigător, aşa cum procedase şi în ajunul alegerilor prezidenţiale de anul trecut, în care a pierdut fără drept de apel (42,28% din voturi pentru Dodon şi 57,72% din voturi pentru Sandu), la fel ca acum.

Duminică, în ziua alegerilor, forţele ruse din Transnistria, care se prezintă drept trupe de menţinere a păcii, s-au declarat pregătite să intervină în cazul unor „provocări” la secţiile de votare situate în zona de securitate. O declaraţie în acest sens a fost făcută agenţiei de presă TASS de către Andrei Gorobţov, şeful delegaţiei ruse în cadrul Comisiei mixte de control (CUC), un organism colectiv de coordonare a operaţiunii de pace de pe Nistru.

„Comandamentul contingentului Federaţiei Ruse a dat instrucţiuni cum să acţioneze militarii în astfel de situaţii şi au fost luate măsuri suplimentare în eventualitatea unor provocări despre care ne-au avertizat forţele de ordine. Trupele de menţinere a păcii sunt pregătite să desparte părţile aflate în conflict, în caz că asemenea situaţii vor apărea în conformitate cu regulile stabilite”, a spus Gorobţov.

Un conflict armat a avut loc pe Nistru în primăvara anului 1992 între Republica Moldova, un stat abia înfiinţat la acea vreme, şi forţele separatiste transnistrene puternic susţinute mai ales de Armata a 14-a Federaţiei Ruse.

Bucureştiul, discurs pro-reforme

De la Bucureşti, preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu au transmis mesaje de felicitare şi de sprijin pentru reforme după alegerile de peste Prut.

„Felicitări cetăţenilor Republicii Moldova pentru spiritul civic şi opţiunea clară pentru reforme, stat de drept şi integrare europeană! Felicitări Maia Sandu pentru curaj, perseverenţă şi viziune”, a scris, luni, pe Twitter, preşedintele Klaus Iohannis.

 Acesta a reiterat sprijinul României pentru Republica Moldova.

„România va fi alături de Republica Moldova în susţinerea reformelor şi parcursului european”, a mai scris preşedintele.

Florin Cîţu a anunţat, luni, că a vorbit cu Maia Sandu, şi a felicitat-o pentru succesul înregistrat în alegeri de către partidul pe care l-a fondat. „În această dimineaţă am avut un telefon cu Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, am felicitat-o pentru succesul înregistrat ieri. Îi felicit pe cetăţenii Republicii Moldova şi îi asigur că România este alături de ei în acest proces de reformă. Guvernul României va susţine acest proces de reformă”, a transmis şeful Guvernului român.

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji