Deputatul Andrii Kostin, originar din Odesa, a fost numit în funcţia de procuror general al Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrii Kostin, noul procuror general al Ucrainei FOTO EPA-EFE

Parlamentul Ucrainei a aprobat, miercuri, o rezoluţie de numire a deputatului Andrii Kostin în funcţia de procuror general al ţării, după ce fostul procuror general Irina Venediktova a fost demis săptămâna trecută, relatează CNN.

Proiectul de rezoluţie pentru numirea lui Kostin a fost înaintat de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a participat personal la sesiunea în cadrul căreia 299 din 450 de parlamentari au aprobat numirea noului procuror.

„Trebuie să punem capăt terorii şi genocidului naţiunii ucrainene”, a declarat Kostin în Parlament.

„Acest lucru va fi facilitat de înregistrarea şi documentarea corespunzătoare a atrocităţilor agresorului”, a subliniat el.

Andrii Kostin a mai spus că va asigura cooperarea alături de Curtea Penală Internaţională pentru a aduce în faţa justiţiei „toţi criminalii de război, reprezentanţii  conducerii politice şi militare a Rusiei”.

El a evocat că „vârcolacii în uniformă” vor fi, de asemenea, pedepsiţi, referindu-se la forţele de ordine ucrainene care „au colaborat cu inamicul”.

Originar din Odesa, Kostin este avocat de profesie. El este parlamentar ales din cadrul partidului Slujitorul Poporului şi conduce Comisia parlamentară pentru politică juridică din 2020. De asemeena, Kostin este considerat un aliat apropiat al şefului de cabinet al lui Zelenski, Andrii Iermak.

Zelenski urmează să îl numească pe Kostin prin ordin prezidenţial ca ultim pas în procesul formal.

Preşedintele ucrainean a suspendat-o pe Venediktova pe 17 iulie, alături de şeful Serviciului de Securitate al ţării, Ivan Bakanov, invocând suspiciuni de „trădare” în rândul ofiţerilor din ambele departamente.

Parlamentul ucrainean a votat pentru îndepărtarea celor doi oficiali din funcţiile lor două zile mai târziu.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri