Deputații britanici propun înlocuirea profesorilor de mandarină chinezi cu cei taiwanezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de deputați britanici se află în discuții cu Taiwanul pentru a trimite profesori de mandarină în Marea Britanie, în timp ce guvernul încearcă să elimine treptat institutele Confucius legate de statul chinez, a aflat Observer.

Deputații britanici propun ca limba chineză să fie predată de profesori taiwanezi FOTO SHUTTERSTOCK

În prezent, 30 de filiale ale Institutului Confucius sunt funcționale în Marea Britanie. În ciuda controverselor ce durează de mai mulți ani, aceste instituții au continuat să predea britanicilor limba chineză, cultura și eticheta de afaceri. Aceste școli sunt, de fapt, rezultatul colaborării între o universitate gazdă din Marea Britanie, o universitate parteneră din China și Fundația Chineză pentru Educație Internațională (CIEF), o organizație cu sediul la Beijing.

Până de curând, programul educațional susținut de Beijing a fost privit pozitiv de guvernul conservator. În calitate de ministru al educației, Liz Truss saluta în 2014 rețeaua de lecții Confucius, afirmând că acestea "vor pune la punct o infrastructură puternică pentru învățarea limbii mandarine" în Marea Britanie.

De atunci însă, Truss a început să adopte o poziție din ce în ce mai dură față de Beijing. Rapoarte recente au sugerat că ea este pregătită să declare China o „amenințare acută" la adresa securității naționale a Regatului Unit, plasând-o în aceeași categorie cu Rusia. Pe măsură ce relațiile bilaterale dintre China și Regatul Unit continuă să se deterioreze, proiectul Confucius de învățare și predare a limbilor străine a fost supus unei examinări amănunțite.

Cei ce se împotrivesc programului au pus sub semnul întrebării procesul de finanțare a cursurilor și recrutare a profesorilor. De asemenea, au subliniat limitarea libertății de exprimare în aceste săli de clasă și au calificat drept "depășită" abordarea britanică a predării limbii mandarine.

Aproape toate cheltuielile guvernului britanic pentru predarea limbii mandarine în școli sunt canalizate prin intermediul institutelor Confucius cu sediul în universități, a arătat un studiu realizat de China Research Group în luna iunie. Aceasta se ridică la cel puțin 27 de milioane de lire sterline alocate din 2015 până în 2024, potrivit estimărilor.

Conform noii propuneri văzute de grupul de deputați britanici, aceste fonduri ar putea fi redirecționate către programe alternative, cum ar fi cele din Taiwan.

Capacitatea Marii Britanii în materie de limbi străine a fost un subiect important la Westminster în ultimii ani, în timp ce țara caută modalități de a implementa politica "Marii Britanii globale" post-Brexit. Luna trecută, a ieșit la iveală faptul că doar 14 oficiali ai FCDO (The Foreign, Commonwealth & Development Office – echivalentul unui Minister de Externe) sunt instruiți în fiecare an pentru a vorbi fluent chineza. Lipsa de cunoaștere a limbii mandarine a stârnit îngrijorări pentru diplomația britanică și a pus, de asemenea, predarea limbilor străine în centrul atenției.

Îngrijorări și în SUA

Astfel de îngrijorări sunt împărtășite și în SUA. În decembrie 2020, Taiwanul a semnat un memorandum de înțelegere cu SUA pentru a extinde predarea limbilor străine. Consiliul pentru afaceri comunitare de peste mări din Taipei, o agenție guvernamentală, a început anul trecut să deschidă centre de învățare a limbii mandarine într-o serie de orașe din SUA, în aparentă concurență cu institutele Confucius.

Totuși, Andrew Methven, care a început să studieze chineza în urmă cu două decenii și care în prezent conduce un buletin informativ de învățare a limbii mandarine, Slow Chinese, a declarat că externalizarea predării limbii "nu este o soluție" .„Este nevoie de o schimbare mult mai profundă a modului în care înțelegem China în sistemul nostru de educație", a spus el.

"De exemplu, luând în considerare modul în care China poate fi inclusă mai mult în programa existentă la nivelul GCSE și mai jos - cum ar fi rolul Chinei în cel de-al doilea război mondial, precum și analizând perioadele timpurii ale istoriei asiatice. La A-level (universitar) și mai departe, limba ar trebui să fie predată pe baza experiențelor oamenilor care au învățat-o cu adevărat, și nu externalizată în altă parte- China, Taiwan sau oriunde altundeva."

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone