Deputat ucrainean acuzat de înaltă trădare în favoarea Rusiei, plasat în detenţie preventivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tribunal din Kiev l-a plasat în detenţie preventivă pe Oleksandr Dubinski, un parlamentar ucrainean acuzat de înaltă trădare în favoarea Rusiei, a anunţat marţi Biroul de Anchetă al Ucrainei (DBR), potrivit AFP, preluat de Agerpres.

Oleksandr Dubinski a fost ales în Parlament din partea partidului Slujitorul Poporului FOTO EPA-EFE

Audierea a început luni seara şi a avut loc cu uşile închise, la cererea procuraturii, care a invocat secretul de stat, conform site-ului televiziunii publice Suspilne. Reţinerea a fost ordonată în timpul nopţii, conform aceleiaşi surse.

Dubinski, în vârstă de 42 de ani, a confirmat pe Telegram că va rămâne în detenţie timp cel puţin două luni şi crede că este victima urmăririi penale din cauza opiniilor sale. "Un Revelion într-un centru de detenţie pentru că am criticat guvernul", a spus el.

DBR îl acuză pe controversatul deputat că face parte dintr-un "grup criminal" care a acţionat "la ordinele serviciilor speciale ruseşti" cu scopul de a "discredita imaginea Ucrainei pe scena internaţională".

Conform unui comunicat al DBR, Rusia a cheltuit "cel puţin 10 milioane de dolari" (9,3 milioane de euro) pentru a finanţa acest grup, a cărui misiune a fost, mai exact, să "deterioreze" relaţiile Kievului cu Washingtonul, aliatul său, şi să "încetinească" planul ţării de a adera la Uniunea Europeană şi NATO.

Rolul deputatului, fost jurnalist acuzat de corupţie în trecut, a fost să organizeze o campanie media în acest sens, a explicat DBR. Grupul a fost în contact cu serviciile speciale ruse încă din 2019, potrivit aceleiaşi surse, care nu a specificat dacă a fost la fel de activ după începerea invaziei ruse în februarie 2022.

Dubinski a fost ales în parlament în 2019 pe lista partidului preşedintelui Volodimir Zelenski, după care a fost exclus din grupul său parlamentar în urma anunţului unor sancţiuni din partea SUA.

El a fost sancţionat de Washington în 2021 pentru presupusă apartenenţă la "o reţea de influenţă străină legată de Rusia" şi care ar fi ajutat la discreditarea lui Joe Biden în timpul campaniei sale prezidenţiale.

Oleksandr Dubinski este considerat a fi foarte apropiat de oligarhul sulfuros Igor Kolomoiski, un fost susţinător al preşedintelui Volodimir Zelenski.

Kolomoski, el însuşi supus sancţiunilor SUA pentru corupţie, este închis în Ucraina din septembrie sub acuzaţia de delapidare.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat