Declaraţiile surprinzătoare ale redactorului-şef al cotidianului The Guardian, Alan Rusbridger, în cazul Edward Snowden

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar 1% din documentele preluate de la fostul consultant NSA Edward Snowden au fost publicate de cotidianul britanic „The Guardian“, a declarat redactorul-şef al acestei publicaţii, marţi, parlamentarilor din comisia de anchetă de la Londra.

Alan Rusbridger le-a spus membrilor din Comisia pentru Afaceri Interne că „The Guardian” nu a urmărit ca prin dezvăluirile sale să afecteze securitatea naţională. El a insistat că jurnaliştii ziarului au fost „patrioţi” şi a salutat democraţia din Marea Britanie şi presa liberă.

Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al cabinetului de la Londra a afirmat că publicarea materialelor de cotidianul britanic au adus prejudicii, nu numai de imagine, securităţii naţionale.

Rusbridger a afirmat susţinut că acuzele aduse privind atacul la securitatea naţională realizat de şefii serviciilor de informaţii „sunt foarte vagi” şi nu se bazează pe informaţii clare. „Noi nu voi opri (n.r.- în realizarea profesiei de jurnalist) în urma intimidării, dar nici nu ne vom comporta imprudent”, a declarat redactorul-şef al cotidianului britanic, potrivit BBC.

Întrebat de preşedintele comisiei, Keith Vaz, dacă „îşi iubeşte ţara”, Rusbridger i-a răspuns că este „surprins de întrebarea pusă”. „Suntem patrioţi şi unul din lucrurile pentru care suntem patrioţi este natura democraţiei şi democraţiei presei, iar faptul că cineva din această ţară poate să discute şi prezinte aceste lucruri”, a afirmat acesta.

Parlamentarul conservator Michael Ellis l-a întrebat dacă a încălcat sau nu „Terrorism Act”, prin posibilul schimb de informaţii cu alte ziare internaţionale şi deconspirarea agenţilor secreţi din afara Marii Britanii.

Redactorul-şef al cotidianului britanic a susţinut că publicaţia britanică „a făcut judecăţi foarte selective” despre ceea ce să publice din documentele lui Snowden, şi că nu a prezentat nume ale celor implicaţi.

„Cred că am publicat 26 de documente până acum, dintr-un total de aproape 58.000 pe care le-am văzut”, a adăugat Rusbridger. Printre informaţiile lansate în mass media de The Guardian au fost cele care prezentau supravegherile realizate de agenţiile informaţii asupra cetăţenilor obişnuiţi, monitorizarea comunicaţiilor a 35 de lideri mondiali şi că ambasadele reprezentative au fost spionate de americani.

Autorităţile britanice sunt nemulţumite în continuare de modul în care se comportă „The Guardian” deoarece informaţiile publicate de acest cotidian afectează securitatea naţională

Mai multe pentru tine:
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE