De teama Brexit, britanicii s-au înghesuit să-şi facă paşapoarte irlandeze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Irlanda a eliberat un număr record de paşapoarte,mai precis 779.000, în 2017, o cincime dintre acestea au fost pentru cetăţeni din Marea Britanie şi Irlanda de Nord, fapt ce arată  îngrijorarea britanicilor în ce priveşte consecinţele Brexitului asupra liberei circulaţii a persoanelor, transmite AFP.

"Acesta este cel mai mare număr de paşapoarte irlandeze emise vreodată într-un singur an. Cifra reprezintă o creştere de peste 6% în raport cu 2016 ( an deja record) şi de peste 15% faţă de 2015", a precizat ministerul irlandez al Afacerilor Externe, într-un comunicat.

"Aproape 20% din numărul total al solicitărilor primite de serviciul de paşapoarte în acest an" provin din Irlanda de Nord sau din Marea Britanie, adaugă ministerul.

Alte ţări din Uniunea Europeană au înregistrat, de asemenea, o creştere a numărului de astfel de cereri din partea britanicilor, ca urmare a votului ţării de a părăsi Blocul comunitar.

La începutul lunii decembrie, guvernul irlandez s-a declarat mulţumit de asigurările pe care le-a obţinut cu privire la evitarea unei frontiere dure între Irlanda şi Irlanda de Nord, după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Potrivit unui document convenit de Comisia Europeană şi de guvernul britanic, va exista o aliniere deplină între Irlanda de Nord şi UE privind normele care "sprijină cooperarea nord-sud".

Irlanda de Nord se află în mijlocul uneia dintre cele mai dificile şi importante probleme ale Brexit, fiind căutate soluţii pentru libera circulaţie a persoanelor şi a bunurilor între Republica Irlanda, membră a Uniunii Europene, şi Irlanda de Nord, care este administrată de Marea Britanie. Aproximativ 30.000 de persoane fac această trecere în fiecare zi, iar companiile depind de mişcarea neîngrădită a mărfurilor între nord şi sud.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort