Analiză De ce îşi doreşte Vladimir Putin atât de mult să cucerească oraşul Mariupol, simbolul rezistenţei Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Profimedia

Oraşul-port Mariuopol este bombardat de forţele ruse încă din primele zile ale războiului din Ucraina. Primarul oraşului a declarat că aproape 5.000 de oameni şi-au pierdut viaţa şi toate clădirile sunt la pământ. Este unul dintre cele mai importante oraşe în acest război, atât din perspectivă economică, cât şi strategică.

Primarul din Mariupol a spus şi că 290.000 de oameni au părăsit oraşul până pe 27 martie, dar şi că alţi 160.000 au rămas încă blocaţi, cu rezerve limitate de hrană şi fără electricitate.

Reuters a făcut o analiză prin care explică importanţa oraşului-port din perspectivă economică şi strategică. Totuşi, nu este omis nici faptul că oraşul joacă un rol important în psihologia războiului datorită confruntării biblice dintre David şi Goliat.

Mariupol, aşezat strategic

Mariupol este cel mai mare oraş ucrainean de la Marea Azov, care este conectată cu Marea Neagră prin strâmtoarea Kerci. Numele oraşului vine de la Maria Feodorovna, soţia împăratului Alexandru al III-lea, şi este situat la circa 70 km de graniţa cu Rusia.

În plus, oraşul se află la doar câţiva kilometri distanţă de teritoriile din estul Ucrainei care sunt controlate de separatiştii pro-ruşi şi se luptă cu guvernul Ucrainei din 2014.

Ocuparea Mariupolului i-ar permite Rusiei să creeze un culoar pe uscat între cele două autoproclamate republici populare din Donbas şi Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014. De asemenea, ar căpăta control asupra coastei ucrainene la Marea Azov şi va încerca să taie accesul Ucrainei la Marea Neagră.

Forţele ruse au câştigat deja controlul asupra oraşului Herson, port la Marea Neagră, la circa 380 km de Mariupol, iar acum Rusia controlează porturile la Marea Neagră din Crimeea. 

De asemenea, ocuparea acestui oraş ar putea duce la realizarea unui culoar pe uscat care ar permite forţelor ruse să încercuiască trupele ucrainene care înaintea războiului erau concentrate pe linia de contact în jurul teritoriului controlat de separatişti.

Capturarea Mariupolului ar elibera trupele ruse blocate acolo pentru noi misiuni, cum ar fi întărirea altor fronturi.

Importanţa economică

Mariuopol este o sursă importantă de venituri pentru guvernul din Kiev. Este un oraş port prin care se exportă fier, oţel, cereale şi maşini.

Pe 21 martie, un oficial ucrainean a declarat că ţara ar putea pierde 6 miliarde de dolari din exportul de cereale din cauza blocadei instaurate de ruşi asupra porturilor ucrainene.

Printre ţările care se bazează pe importul de grâu din Ucraina se numără Egipt, Turcia, Yemen. Războiul va contribui la scumpirea alimentelor pe plan global.

În plus, în acest oraş se află şi Illich Iron and Steel Works, a doua cea mai mare companie metalurgică din Ucraina, şi Azovstal - una din cele mai mari fabrici de plăci de oţel din ţară.

Dacă Rusia ar ocupa Mariuopol, aceasta va putea transporta echipamente, bunuri şi personal repede şi uşor între Rusia, Donbas şi Crimeea.

Confruntarea biblică dintre David şi Goliat

În acest război, Mariuopol este văzut ca un simbol al rezistenţei Ucrainei, apărătorii din oraş fiind consideraţi eroi care duc o luptă inegală, asemănătoare cu confruntarea biblică dintre David şi Goliat.

Unii dintre liderii străini şi ucraineni au comparat distrugerile din Mariupol cu devastările provocate de Rusia în oraşele Alep din Siria şi Groznîi, din Cecenia.

Dacă Rusia ar reuşi să ocupe acest oraş, pierderea ar constitui o puternică lovitură psihologică pentru moralul ucrainenilor.

De partea cealaltă, ar putea ridica moralul în Rusia şi ar fi prezentat de preşedintele Vladimir Putin ca ca o victorie importantă într-un război în care - spun experţii militari occidentali - se chinuie să-şi atingă obiectivele.

Rusia a denigrat batalionul Azov, o miliţie de extremă dreapta care acum face parte din Garda Naţională a Ucrainei şi care ajută la apărarea Mariupolului. 

Liderii occidentali spun că este „denazificarea” Ucrainei este doar un pretext pentru un război nejustificat, dar Putin probabil va continua să insiste pe importanţa înfrângerii acestui Batalion Azov sau pe capturarea luptătorilor săi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă