De ce i-a demis Zelenski pe şeful Serviciului intern de securitate, un prieten din copilărie, şi pe procurorul general, o aliată apropiată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ivan Bakanov şi Irina Venediktova FOTO Profimedia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat duminică seară, în discursul său nocturn adresat naţiunii, înlăturarea din funcţie a şefului serviciilor de securitate internă (SBU), prietenul său din copilărie şi asociatul său Ivan Bakanov, dar şi a procurorul general, Irina Venediktova, o aliată apropiată.

Zelenski a sugerat faptul că aceştia nu şi-au îndeplinit corespunzător funcţiile de conducere după sute de anchete de „înaltă trădare” deschise împotriva angajaţilor din cadrul instituţiilor ale căror lideri sunt, în timp ce peste 60 de oficiali din subordinea acestora colaborează cu autorităţile instalate de Moscova în teritoriile ocupate împotriva intereselor Ucrainei.

„O astfel de serie de infracţiuni împotriva fundamentelor securităţii naţionale şi legăturile depistate între angajaţii forţelor de securitate ale Ucrainei şi serviciile speciale ale Rusiei ridică foarte serioase semne de întrebare în legătură cu liderii acestor instituţii. Fiecare dintre aceste întrebări va primi un răspuns adecvat”, a spus Zelenski.

Şeful adjunct al biroului prezidenţial al Ucrainei a clarificat luni că cei doi au fost suspendaţi din funcţii, urmând ca Zelenski să decidă dacă îi va demite oficial în urma unor investigaţii suplimentare, relatează Washington Post.

Ivan Bakanov a fost numit şeful serviciilor interne de securitate ale Ucrainei (SBU) în 2019, după o scurtă perioadă în care a fost adjunct. Agenţia se ocupă şi cu investigarea infracţiunilor de corupţie şi crimă organizată, iar Bokanov este creditat cu deconspirarea unor ample scheme de corupţie în domeniul apărării, dar şi cel economic. La momentul când l-a pus în funcţie, Zelenski, proaspăt ales preşedinte, demarase o acţiune de curăţare a SBU. Un diplomat occidental care l-a consiliat în vederea restructurării SBU a dezvăluit anonim pentru Politico că preşedintele ucrainean caută un înlocuitor care să poată gestiona eficient situaţia pe timp de război.

Prieten din copilărie al lui Zelenski, Bakanov are studii economice şi de drept şi a lucrat cu el la proiecte de televiziune în calitate de director al companiilor sale de producţie. Ulterior, între 2017 şi 2019, a fost preşedintele partidului lui Zelenski „Slujitorul Poporului” şi şeful echipei sale de campanie prezidenţială.

La rândul său, Irina Venediktova a fost consilier pe probleme de afaceri externe în timpul campaniei sale electorale.

Fost deputat în partidul „Slujitorul Poporului”, Venediktova a fost numită procuror general în 2020. La scurt timp de la declanşarea invaziei pe scară largă a Ucrainei, în februarie, ea şi biroul ei au început să investigheze acuzaţii de crime de război comise de armata rusă în Ucraina.

Venediktova, prima femeie procuror general din Ucraina, declara pentru Washington Post în mai că biroul ei a primit în atenţie peste 13.000 de cazuri de crime de război legate de atrocităţi ruseşti precum ucideri de civili, viol şi tortură. Ea s-a confruntat însă cu critici pe plan intern precum că nu ar fi obţinut rezultate suficient de bune în investigaţiile de corupţie la nivel înalt.

Decizia lui Zelenski vine la mai puţin de o lună de când publicaţia Politico cita surse apropiate de preşedinţie, dar şi un diplomat occidental cum că acesta nu este deloc mulţumit de cum îşi fac treaba în contextul războiului şi are de gând să-i demită.

Un oficial ucrainean apropiat de preşedinţie a dezvăluit sub rezerva anonimatului că Bakanov nu ar avea „abilităţile manageriale de criză” necesare pe timp de război.

Numirea lui Bakanov a fost criticată de la bun început de către partidele de opoziţie care au motivat lipsa de calificare pentru o atare funcţie.

Aceleaşi surse au declarat pentru Politico că principala îngrijorare legată de conducerea celor doi se leagă de decizii ale oficialilor seniori din subordinea lor în primele zile ale invaziei, care au costat Ucraina pierderea oraşului important strategic Herson, între alte teritorii.

Potrivit oficialilor ucraineni trupele ruse au capturat atât de uşor Herson din pricina faptului că oficialii locali ai SBU nu au acţionat pentru a arunca în aer podul Antonovski de peste Dnipro, ceea ce ar fi împiedicat intrarea soldaţilor  ruşi în oraş. Herson a fost primul oraş important capturat de ruşi chiar în prima săptămână de război.

Zelenski a anunţat că i-a înlocuit şi pe şefii serviciilor de securitate din regiunile Harkov şi Herson, şi a promis anchetarea atât a „acţiunilor specifice, cât şi a inacţiunii”.

Conducerea lui Bakanov a fost criticată de la declanşarea războiului după ce trei oficiali din cadrul SBU au fost inculpaţi în martie pentru „înaltă trădare”. Doi dintre ei, şi anume generalul Serhii Krivoruciko, respectiv colonelul Ihor Sadohin, lucrau la biroul din Herson.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie