Danemarca va construi în Marea Nordului „prima insulă energetică”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Insula Energetică Danemarca Foto Agenţia Daneză pentru Energie

Un proiect pentru construirea unei insule gigant care să asigure suficientă energie pentru 3 milioane de gospodării a primit undă verde din partea politicienilor danezi, scrie BBC.

Prima insulă energetică din lume va avea 120.000 de metri pătraţi, dar există speranţa ca suprafaţa ei să fie de trei ori mai mare. Va fi un centru pentru 200 de turbine eoliene gigant.

Acesta este cel mai mare proiect de construcţie din istoria daneză. El costă, estimativ, 28 de miliarde de euro.

Situată la 80 de kilometri în larg, insula artificială va fi deţinută cel puţin pe jumătate de stat, iar în parte de sectorul privat.

De aici va fi livrată energie electrică atât pentru danezi, cât şi pentru reţele din ţări învecinate. Nu a fost anunţată o listă a acestor state, însă, potrivit profesorului Jacob Ostergaard de la Universitatea Tehnică a Danemarcei, printre beneficiari vor fi Marea Britanie, Germania şi Olanda.

În conformitate cu Legea climatului, Danemarca şi-a luat angajamentul în 1990 să reducă cu 70% emisiile de gaz până în 2030 şi să devină neutră din punct de vedere al dioxidului de carbon până în 2050. În luna decembrie a anului trecut, a anunţat că încheie toate exploatările noi de petrol şi gaze din Marea Nordului.

Ostergaard a declarat pentru BBC: „Este uriaş. Este următorul mare pas pentru industria turbinelor eoliene din Danemarca. Eram lideri pe uscat, apoi am făcut pasul în larg şi acum facem pasul cu insule energetice, astfel că va menţine industria daneză în poziţie de pionierat”.

Grupul Dansk Energi a transmis că, în timp ce „visul este pe cale să devină realitate”, se îndoieşte că insula din Marea Nordului va fi gata de funcţionare înainte de 2033, data stabilită.

O insulă energetică mai mică este deja în plan spre a fi construită în Marea Baltică, în largul Bornholm (estul Danemarcei). Au fost semnate acorduri pentru furnizarea de energie electrică de aici spre Germania, Belgia şi Olanda.

Energia regenerabilă oferă în prezent aproximativ o treime din necesarul de energie electrică în UE. Potrivit Uniunii Europene, eolienele marine oferă în prezent un nivel de 12 gigawaţi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG