Dacă iese din UE, Polonia riscă falimentul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O ieşire a Poloniei din Uniunea Europeană, aşa cum cer grupurile naţionaliste, ar însemna falimentul ţării, scrie publicaţia britanică „Express“. Economia poloneză este "atât de dependentă de UE", încât nu va face faţă unei desprinderi în stil Brexit.

”De aderarea la Uniunea Europeană, 140 de miliarde de euro au intrat în Polonia , în timp ce aceasta a contribuit cu aproape 46 de miliarde de euro la bugetul Uniunii”.

“Polonia primeşte cei mai mulţi bani. Germania şi ţările care gândesc la fel ca ea susţin că următorul buget ar trebui să condiţioneze finanţarea de respectarea valorilor UE. Însă această ameninţare s-ar putea să-i alarmeze pe politicienii PiS mai puţin decât îşi imaginează unii europeni din Vest. L-am auzit pe Mateusz Morawiecki, noul premier polonez, declarând că el s-ar bucura de o asemenea şansă de a vindeca dependenţa economiei poloneze de subvenţiile UE”, mai noteaza Financial Times.

UE a anunţat că lansează procedura de activare a Articolului 7 din tratatul de la Lisabona, dar finalul poveştii este deja cunoscut: dat fiind dreptul de veto al Ungariei, Polonia nu va ajunge să fie pedepsită.  

În acest context, „mai multe capitale intenţionează acum să se concentreze pe calea financiară. Reducerea pachetul fondurilor europene „ar fi cu siguranţă o pedeapsă pe care Varşovia ar simţi-o din plin , astfel dovedindu-se  mai eficace decât un Articol 7, probabil inaplicabil. 

În exerciţiul 2014-2020, Polonia a primit 73 miliarde de euro – asta fără a ţine cont de sumele virate prin politica agricolă.

Proiectul este, în orice caz, discutat în ultimele săptămâni. Iar dezbaterea privind bugetul pentru perioada 2020-2026, deci, după Brexit, ar putea oferi o bună ocazie”, scrie şi „Le Monde“.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG