Cutremur de magnitudinea 3,7, resimţit la Roma

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe 23 iunie s-a înregistrat un nou cutremur în Italia

Un cutremur de magnitudinea 3,7 a avut loc duminică seara, la aproximativ 30 de kilometri de Roma, unde seismul a fost resimţit de o parte a populaţiei, a anunţat Institutul Italian de Geofizică.

Nicio pagubă nu a fost semnalată, potrivit presei italiene, relatează AFP. Însă, o linie de metrou din capitala italiană a fost temporar oprită, în vederea efectuării unor verificări, potrivit Atac, societatea de transport din Roma.

Transportul a fost reluat duminică seara, potrivit aceleiaşi surse. Cutremurul a avut loc în apropiere de Colona, un orăşel situat la est de Roma, însă nu s-a soldat cu răniţi sau pagube majore, potrivit presei italiene, care citează Protecţia Civilă şi martori.

Mulţi locuitori de la Colonna şi din zonă au ieşit din locuinţe după seism, înregistrat de către Instititul italian de geofizică la ora locală 20.43 (21.43, ora României). Cutremurul a fost localizat la nouă klometri adâncime, ceea ce explică de ce a fost resimţit, în pofida unei magnitudini moderate, potrivit unor experţi contactaţi de agenţia italiană de presă Agi.

Capitala italiană nu se află într-o zonă de intensă activitate seismică, însă cutremurele care au loc în regiunea vecină, Abruzzo, o zonă cu o puternucă activitate seismică, sunt resimţite adesea la Roma.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”