Curtea Constituţională din Spania blochează planurile de independenţă ale Cataloniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Catalonii vor independenta de Spania

Curtea Constituţională din Spania a acceptat miercuri să examineze contestaţia depusă de Guvernul central împotriva planurilor de independenţă ale Parlamentului regional din Catalonia, blocând astfel demersul pe termen nedefinit, relatează DPA.

Parlamentul regional din Catalonia a aprobat luni un plan care deschide calea separării de Spania până în 2017, sfidând Guvernul central de la Madrid.

Moţiunea adoptată de Parlament în prima sa sesiune după alegeri, cu 72 de voturi pentru şi 63 împotrivă, declară "începutul procesului de creare a unui stat catalan independent, sub forma unei republici" şi un "proces de deconectare democratică nesupus deciziilor instituţiilor statului spaniol".

Guvernul de la Madrid a contestat miercuri în justiţie aceste planuri, iar Curtea Constituţională a decis, după numai câteva ore, să examineze contestaţia, blocând astfel demersul catalanilor pe termen nedefinit.

Premierul spaniol, Mariano Rajoy, i-a acuzat pe separatiştii catalani că ameninţă unitatea spaniolă care durează de secole.

Procurorul Marta Silva de Lapuerta a depus contestaţia la Curtea Constituţională după ce Guvernul conservator a decis să recurgă la justiţie pentru a bloca încercarea de separare a regiunii din nord-estul ţării.

Guvernul a cerut Curţii Constituţionale să înlăture din funcţii orice oficiali din Catalonia care sfidează hotărârile justiţiei şi care continuă planurile de independenţă după această decizie, care blochează demersul pe parcursul examinării cazului de către judecători, ceea ce ar putea dura luni de zile.

Guvernul de la Madrid a ameninţat în contestaţia depusă cu destituirea premierului catalan, Artur Mas, a preşedintelui Parlamentului regional, Carme Forcadell, şi a Guvernului din Catalonia.

"Nu vom permite nimănui să distrugă statul de drept şi democraţia", a precizat Rajoy.

Planul adoptat de Barcelona afirmă însă că procesul de creare a unui stat independent va continua chiar dacă Curtea Constituţională îl declară ilegal.

Guvernul lui Rajoy beneficiază de sprijinul opoziţiei socialiste în lupta sa împotriva planurilor de independenţă.

Mai multe pentru tine:
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
SUA adaptează arme hipersonice pentru lansatoare mobile. Ce înseamnă pentru securitatea globală
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Dotarea Armatei Roșii la 22 iunie 1941, în conformitate cu amintirile mareșalului G. K. Jukov
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Comisarul european pentru economie, vizită timp de două zile în România. Cu cine are întâlniri programate