Cum reuşeşte o unitate ucraineană de elită care foloseşte drone să distrugă armamentul forţelor invadatoare ale lui Putin în timp ce soldaţii ruşi dorm

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Profimedia

Aerorozvidka, o unitate specializată în recunoaştere aeriană din cadrul armatei ucrainene, spune că a distrus zeci de „ţinte prioritare”, inclusiv tancuri ruseşti, camioane de comandă şi alte vehicule în raiduri pe timp de noapte, relatează publicaţia The Times.

Forţele ruse se opresc din mişcare în timpul nopţii şi de obicei îşi ascund tancurile între case în sate, unde artileria convenţională nu le poate lovi, a declarat Yaroslav Honchar, comandantul unităţii cu sediul la Kiev, potrivit Business Insider. 

Însă unitatea de elită, care are zeci de echipe de piloţi experţi de drone, are în vizor aceste vehicule staţionare.

„Lovim noaptea, când ruşii dorm”, a spus Honchar pentru publicaţia citată. „Noaptea este imposibil să ne vadă dronele”.

„Căutăm în mod special cel mai valoros camion din convoi şi apoi îl lovim cu precizie şi o putem face foarte bine cu daune colaterale foarte mici. Chiar şi în sate, este posibil. Poţi să te apropii mult mai mult noaptea", a explicat el.

Arsenalul de drone al unităţii variază de la cele comerciale ieftine la drone grele care au fost modificate pentru a arunca grenade antitanc şi pentru a depista obiective cu camere termice.

Drona R18, care are o rază de acţiune de patru kilometri şi capacitatea de a arunca bombe de 5 kilograme, este deosebit de apreciată de luptătorii lui Honchar. Echipa foloseşte, de asemenea, PD-1 sau drona Punisher, dezvoltată de Ucraina, care poate transporta 3 kilograme de explozibil şi poate atinge ţinte de până la 50 de kilometri.

De când Rusia a început invazia, forţele ucrainene au avut succes în utilizarea dronelor, cum ar fi Bayraktar TB-2, fabricată în Turcia, pentru a distruge echipamentele forţelor invadatoare. Succesul dronelor „vorbeşte mai mult despre priceperea operatorilor săi ucraineni şi despre incompetenţa şi eşecurile operaţionale ale forţelor ruse”, potrivit lui Justin Bronk, specialist la RUSI.

Unitatea de drone a Aerorozvidka, care efectuează până la 300 de misiuni pe zi, operează folosind sistemul de satelit Starlink al lui Elon Musk, care a fost activat în Ucraina la câteva zile după invadarea Rusiei. Asta înseamnă că echipele de drone pot funcţiona indiferent de întreruperile de internet sau de curent, care sunt în prezent răspândite în toată ţara.

„Dacă folosim o dronă cu viziune termică pe timp de noapte, drona trebuie să se conecteze prin Starlink şi să localizeze ţintele”, a declarat un lider Aerorozvidka pentru The Times.

Aerorozvidka foloseşte un sistem avansat de informaţii susţinut de NATO, Delta, care reuneşte informaţii din diverse surse, inclusiv sateliţi şi drone de recunoaştere, pentru a identifica cu precizie ţintele.

Aerorozvidka a fost creată în 2014 şi de atunci a fost integrată în statul major ucrainean după succesul operaţiunilor sale împotriva forţelor ruse din Crimeea.

În ultimele săptămâni, susţinători din toată Europa au donat piese de drone şi alte echipamente, cum ar fi imprimante 3D, pentru a ajuta la construirea şi repararea dispozitivelor deteriorate de atacurile ruşilor.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO