Cum încearcă UE să-l neutralizeze pe premierul Ungariei, Viktor Orban
0Uniunea Europeană caută modalităţi de a ocoli boicotul lui Orbán în politica externă. Asta, după ce Ungaria a blocat din nou, prin veto, redactarea unui comunicat comun împotriva Chinei. Ministrul de Externe al Germaniei, Heiko Maas, a decis să ceară în mod deschis suprimarea dreptului ţărilor membre de a mai folosi un veto împotriva luării de decizii majoritare în chestiunile de politică internaţională.
Ungaria şi-a folosit în mod regulat puterea de veto în ultimele luni pentru a bloca declaraţiile critice asupra Chinei. Budapesta a refuzat, de asemenea, să susţină o declaraţie care solicita încetarea focului între Israel şi palestinieni. Săptămâna trecută, Miguel Berger, secretar de stat al ministerului german de externe, a acuzat Ungaria de „blocarea unei declaraţii a UE” asupra Hong Kong-ului. ”Speriată de turbulenţele din ultimele trimestre, Germania solicită UE să elimine posibilitatea ca statele membre să uzeze de dreptul de veto. Ministrul german de externe Heiko Maas a cerut Uniunii Europene să desfiinţeze puterea de veto a statelor membre asupra politicii externe. Cererea pare să fie motivată de comportamentul tot mai obstrucţionist al Ungariei. Ar fi o adevărată revoluţie pentru Uniunea Europeană
Regulile Uniunii Europene prevăd că anumite decizii, în special în materie de impozitare sau în materie de politică externă, necesită unanimitatea statelor membre. Astfel apare posibilitatea ca o ţară să-şi folosească veto-ul pentru a bloca, întârzia sau atenua poziţiile europene”.
Bătălia însă este veche de ani de zile, unele state dorind ca regula dreptului de veto să fie abolită.
Cu toate acestea, după cum a subliniat recent Josep Borrell, şeful diplomaţiei europene, pentru a realiza abolirea unanimităţii este nevoie de ... unanimitate.
Polonia şi Ungaria s-au opus în noiembrie adoptării bugetului multianual al UE şi a planului european de redresare. Aceasta, ca răspuns la un mecanism al statului de drept pentru bugetul UE , prin care finanţările erau condiţionate de aderenţa la valorile democratice, drepturile omului şi independenţa sistemului judiciar.
Potrivit şefului diplomaţiei germane, revenirea la votul majoritar ar evita ameninţarea unei Europe cu două viteze”.
Agenţia Reuters notează într-un editorial că premierul ungar Viktor Orban a răspuns declarând că stânga europeană, condusă de stânga germană, atacă Ungaria din cauza „refuzului său de a semna o declaraţie comună frivolă, fără consecinţe politice în privinţa Hong Kongului”.
Aceste declaraţii fac ca UE să arate ca un "patetic tigru de hârtie", a scris Orban pe site-ul său oficial.
"În ceea ce priveşte politica Europei cu privire la China, credem că trebuie să prevenim reapariţia politicilor şi culturii Războiului Rece în politica mondială", a adăugat premierul naţionalist de la Budapesta. The Economist crede că era privilegiilor statelor mici din Europa se apropie de sfârşit:
”Luxemburg sau Malta încă au drept de veto, dar puterea se mută tot mai mult către marile state.
”Un om, un vot” este un principiu bun. Dar raportul din Uniunea Europeană este puţin mai complex:
„Un luxemburghez, un vot sau nouă germani pentru un vot”. Germania are un europarlamentar pentru fiecare 860.000 de cetăţeni. Spre deosebire, Luxemburg - o ţară aproximativ de mărimea oraşului Düsseldorf – are unul la 100.000.
O pondere disproporţionată este unul dintre numeroasele avantaje de care beneficiază micile state din UE. Trei sferturi din populaţia blocului trăieşte în doar şapte ţări; restul, în celelalte 20.
Pentru acestea din urmă, calitatea de membru este o afacere bună. Politicienii lor pot obţine slujbe de top, de obicei din postură de candidaţi de compromis.
O monedă comună oferă economiilor europene mai mici un cuvânt de spus în materie monetară.
Când vine vorba de subiecte precum impozitare, politica externă sau schimbarea tratatelor UE, micile state au drept de veto.
Aceasta înseamnă că Malta (cu 500.000 de locuitori) poate avea tot atât de multă putere ca şi Italia (cu 60 de milioane de locuitori). UE acţionează ca o lupă geopolitică, făcând ţările mici să pară mult mai mari”, conchide The Economist.