Cum a ajuns un bulgar din greşeală europarlamentar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O confuzie în noul sistem de vot din Bulgaria i-a dat şansa unui tânăr politician să devină europarlamentar, obţinând mai multe voturi decât Serghei Stanişev, liderul socialiştilor bulgari.

Corespondentul Agerpres la Sofia informează că Momcil Nekov, în vârstă de 27 de ani, ales eurodeputat pentru că zeci de mii de alegători nu au înţeles modul în care se vota cu noul buletin la alegerile europarlamentare din Bulgaria, a anunţat joi că nu va renunţa la mandat.

Comisia Electorală Centrală a confirmat miercuri că politicianul a fost ales de 34.000 de alegători, însumând 8,05% dintre voturile exprimate, faţă de cele 6,61% obţinute de liderul socialiştilor bulgari şi europeni, Serghei Stanişev, cap de listă.

Potrivit Agerpres, Nekov s-a aflat la numărul 15 în lista de candidaţi a Partidului Socialist Bulgar şi în mod normal nu avea nicio şansă să fie ales, în condiţiile în Bulgaria va avea doar 17 reprezentanţi în Parlamentul European, iar Partidul Socialist nu a obţinut decât patru mandate. Şansa lui a fost că numărul lui a coincis cu cel sub care se afla şi partidul lui. Un număr de 34.000 de alegători se pare că nu au înţeles prea bine la ce servesc cele două numere şi au bifat ambele.

Pentru prima dată la aceste alegeri, în Bulgaria s-a introdus un sistem care îmbină votul proporţional şi cel majoritar. Fiecare buletin de vot la alegerile de duminică a conţinut lista partidelor şi candidaţilor independenţi. Numerele partidelor au fost înscrise într-un pătrat, iar cele ale candidaţilor într-un cerc.

Astfel, alegătorii au putut să voteze nu numai pentru formaţiunea preferată, ci şi candidaţii preferaţi de pe liste. În acest sistem, indiferent de ordinea din listă, candidatul care primeşte cele mai multe voturi din toate voturile exprimate pentru partidul respectiv se clasează pe primul loc. Singura condiţie este ca respectivul candidat să depăşească pragul de 5% din voturi. În caz contrar se aplică ordinea stabilită preliminar. Astfel, chiar dacă un candidat se află pe ultimul loc pe listă, el poate să-l întreacă pe cel din fruntea listei în cazul în care strânge mai multe voturi decât acesta, dar nu mai puţin de 5%.

După tragerea la sorţi, Partidul Socialist Bulgar a fost înscris pe buletinele de vot sub numărul 15, la fel ca şi Nekov. Tânărul a fost presat să renunţe la mandat, însă a primit susţinerea filialei socialiste din Sofia şi şi-a menţinut poziţia, afirmând că „aceasta a fost voinţa alegătorilor bulgari“. Noul eurodeputat bulgar a declarat că are studii de masterat în ştiinţe politice, îşi redactează teza de doctorat şi a scris şi două volume.

Este interesant că încă la data de 24 aprilie Nekov anunţa prin profilul său de Facebook că numărul lui din buletin coincide cu cel al partidului şi un prieten de al lui comenta: "Vei vedea cum toate babele vor confunda cele două numere şi vei ajunge europarlamentar", informează Agerpres.

Conform rezultatelor oficiale din alegerile în Bulgaria, cel mai mare număr de europarlamentari — şase — îl are partidul conservator GERB (30,4%), socialiştii (18,93%) şi etnicii turci (17,27%) au câte patru, populiştii (10,66%) — doi, iar Blocul Reformist (6,45%) — unul.

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews