Crucificarea lui Isus Hristos, marcată prin procesiuni la Roma şi în diferite colţuri ale lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de credincioşi ortodocşi şi catolici din întreaga lume au participat în Vinerea Mare la procesiunile care au refăcut drumul lui Isus Hristos de la judecată şi până la răstignire.

Una dintre cele mai importante comemorări de acest tip a avut loc la Roma, acolo unde Papa Francisc a binecuvântat procesiunea din Vinerea Mare de la Colosseum.

Într-o atmosferă încărcată de sobrietate, Papa Francisc s-a rugat în Vinera Mare pentru victimele exploatărilor economice.

La inceputul procesiunii, episcopul oficial de la Vatican, Giancarlo Maria Bregantini, a denunţat precaritatea, şomajul, corupţia, speculaţiile financiare, precum şi sinuciderile din cauza crizei economice.

Papa Francisc a luat şi el cuvântul în timpul ceremoniei şi a cerut mulţimii de credincioşi să îşi amintească de oamenii abandonaţi. Totodată, Suveranul Pontif a vorbit şi despre „monstruozitatea omului” atunci când se lasă ghidat de rău.

„Răul nu va avea ultimul cuvânt, ci dragostea, mila şi iertarea”, a spus Papa Francisc.

Aproximativ un milion de credincioşi catolici au participat la ceremonia dedicata Sărbatorilor Pascale din Roma.

Crucea Mântuitorului a fost purtată prin Colosseum, iar alaiul de credincioşi care a participat la procesiune a făcut 14 opriri, ce reprezintă, potrivit tradiţiei creştine, cele 14 momente din timpul patimilor şi al răstignirii lui Isus Hristos.

De asemenea, în Oraşul Sfânt, mii de credincioşi au luat parte la procesiunea care reface drumul lui Isus Hristos până la Dealurile Golgotei.

În Filipine, sute de credincioşi s-au lăsat crucificaţi în cadrul ceremoniei dedicate Învierii Domnului.

Totodată, în Spania, sute de localnici basci au refăcut scena „Cina cea de taină” în oraşul Balmaseda.

Şi în nordul Angliei, pelerinii au purtat cruci pe malul mării în cadrul pelerinajului de la Northern Cross la Insula Sfântă în Northumbria.

În acest an, Învierea Domnului este sărbătorită de credincioşii ortodocşi şi catolici pe data de 20 aprilie.


Citeşte şi:

Confruntarea preoţilor: Unde se rupe creştinismul între Biserica Ortodoxă şi cea Catolică, de Paşte

În acest an, ortodocşii şi catolicii serbează Paştele în aceeaşi zi. Deşi există diferenţe între cele două rituri, creştinii sunt de acord că Paştele e cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii în jurul căreia gravitează toate celelalte.

Pastorala tomitană la Învierea Domnului

Înalt PreaSfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a transmis credincioşilor un mesaj public cu ocazia Sărbătorilor pascale. Iată cuvântul ierarhului Bisericii tomitane, adresat în Săptămâna Mare.

Duhovnicul Ioan Şişmanian: „Să ne naştem din nou spre Învierea de la Paşte“

Părintele Ioan Şişmanian, de la Mănăstirea Petru Vodă, vorbeşte despre ce mai înseamnă Învierea în societatea contemporană, despre iubirea ca jertfă, despre boală şi depresie, despre valorile predeterminării şi pericolul mersului la ghicitoare. Ieroschimonahul îi face un portret emoţionant părintelui Iustin Pârvu, mentorul său spiritual.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi