Croaţia îi acuză de genocid pe liderii sârbi aflaţi la conducerea Iugoslaviei în anii ‘90

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii croaţi au declarat în faţa tribunalului Naţiunilor Unite că liderii sârbii de la începutul anilor 1990 sunt „în faza de negare” în ceea ce priveşte politica de „genocid” pe care au pus-o în scenă în urmă cu aproape 20 de ani, cerând tragerea lor la răspundere.

Autorităţile de la Zagreb au afirmat că vor ca instanţa judiciară Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga să confirme faptul că Serbia este vinovată de genocid în urma crimelor din oraşul Vukovar, precum şi din alte oraşe, în 1991.

Drept răspuns, oficialii sârbi au depus un document prin care reclamă expulzarea a peste 230.000 de sârbi de pe teritoriul Croaţiei în 1995. Dovezile sârbilor vor fi analizate, iar mărturiile ascultate, peste o săptămână, potrivit programului Curţii Internaţionale de Justiţie, informează BBC.

Potrivit estimărilor aproximativ 20.000 de oameni au murit în timpul războiului de independenţă al Croaţiei din 1991-1995, în perioada de început a destrămării Iugoslaviei. Mai multe sute de croaţi din oraşul Vukovar au fost ucişi în 1991 de cei din armata iugoslavă şi de trupele paramilitare sârbe.

De asemenea, aproximativ 2.000 de persoane au murit în perioada de contraofensivă a croaţilor din 1995.    

„Numeroşi lideri politici din Serbia au menţinut o atitudine de negare”, a declarat liderul echipei juridice croate, Vesna Crnic-Grotic, în faţa instanţei. Aceasta a punctat şi faptul că prima fază a „genocidului” a început prin discursul agresiv şi demonizator pregătit de liderii sârbi.

Citeşte şi:

Holocaustul uitat: genocidul din Transnistria

Nu le e clar multora pe 27 ianuarie - ziua care marchează eliberarea lagărului de concentrare nazist de la Auschwitz şi totodată comemorează victimele Holocaustului - ce este, oare, mai rău: Să mori gazat la Auschwitz? Să fii ucis prin înfometare în Transnistria? Iată întrebări care n-au răspuns. Şi nici n-ar trebui puse.

Siria acuzată de genocid: 11.000 de morţi

Un raport realizat de trei foşti procurori pentru crime de război afirmă că există dovezi clare că regimul Sirian a torturat şi executat aproximativ 11.000 de deţinuţi, de la începutul conflictului, scrie BBC. Documentul se bazează pe dovezile furnizate de un fotograf dezertor din Poliţia Militară, care a reuşit să scoată din ţară peste 50.000 de imagini digitale a miilor de deţinuţi morţi.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham