Criza submarinelor. UE îndeamnă la o „consolidare a încrederii” cu SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anthony Blinken si Josep Borrell FOTO EPA-EFE

Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite trebuie să coopereze în vederea „consolidării încrederii” în parteneriatul lor, a îndemnat Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă şi de Securitate Josep Borrell înaintea unei întâlniri avute cu omologul său american Antony Blinken în contextul crizei submarine, relatează AFP, potrivit news.ro.

„Putem consolida încrederea între noi”, a declarat Josep Borrell miercuri, la începutul unei întâlniri cu Antony Blinken, evocând „o săptămână foarte agitată” pe culoarele ONU, a cărei Adunare Generală a început marţi.

Borrell a discutat cu şeful diplomaţiei americane după o conversaţie telefonică a preşedintelui american Joe Biden cu omologul său francez Emmanuel Macron.

„Sunt sigur că vom coopera”, a declarat şeful diplomaţiei europene.

Antony Blinken a subliniat că SUA şi UE acţionează puternic împreună „în întreaga lume, inclusiv în privinţa Afganistanului, regiunii indo-pacifice şi Europei”.

Miercuri, la o săptămână de la izbucnirea crizei submarinelor, Joe Biden şi Emmanuel Macron au publicat un comunicat în care au anunţat „angajamente” în vederea unei restabiliri a încrederii între Paris şi Washington.

Şeful statului american a recunoscut faptul că nişte „consultări deschise între aliaţii” NATO ar fi permis „evitarea” acestor tensiuni.

Criza submarinelor a izbucnit pe 15 septembrie, după ce Statele Unite au anunţat un parteneriat strategic cu Australia şi Regatul Unit în regiunea indo-pacifică. Numit AUKUS, acest parteneriat a anulat un contract de achiziţionare a 12 submarine franceze de către Australia. În schimbul submarinelor franceze cu propulsie clasică, Australia a ales submarine americane cu propulsie nucleară.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani