Criza din Ucraina a redeşteptat vechi traume în Europa Centrală şi de Est. Care sunt neliniştile majore suscitate de negocierile între Rusia şi Occident

Criza cu privire la Ucraina şi lista de dorinţe a lui Putin reactivează traume ale trecutului în Europa Centrală şi de Est: Rusia caută refacerea sferei de influenţă sovietică după modelul Războiului Rece, ceea ce naşte temeri care riscă să nu fie înţelese de Occident, scriu analiştii Karolina Wigura şi Jarosław Kuisz în The Guardian.

Visul politic al lui Vladimir Putin de a reface sfera de influenţă sovietică este reflectat în lista sa de dorinţe a „garanţiilor de securitate”, prezentată guvernelor occidentale în decembrie 2021. Preşedintele Rusiei susţine că NATO ar trebui să revină la starea sa de dinainte de 1997, ceea ce se pare că nu este valabil şi pentru Rusia.

Este cât se poate de limpede că Putin vrea cu orice preţ să recâştige controlul asupra Ucrainei.

Criza cu privire la Ucraina a reaprins o sută de nelinişti bine fondate în Europa Centrală şi de Est - în primul rând, angoasa este una existenţială: graniţele sunt ameninţate. O posibilitate improbabilă privind ameninţarea rusă a devenit azi realitate.

 „Îndoielile cu privire la securitatea şi siguranţa colectivă au revenit, laolaltă cu amintirile unui trecut traumatizant şi nu prea îndepărtat”, scriu analiştii.

Neliniştile sunt mai multe. Angoasa naţiunilor din Europa Centrală şi de Est este de natură existenţială. Scriitorul francezo-ceh Milan Kundera scria despre neliniştea constantă a naţiunilor mici a căror independenţă este constant pusă sub semnul întrebării.

Cu o umbră a îndoielii planând asupra prezenţelor lor pe hartă, aceste ţări se raportează la suveranitatea lor într-o stare plină de anxietate şi fragilitate.

Dar ameninţarea rusă asupra Ucrainei resuscită traume vechi care provin şi din altă parte: şi anume neliniştea ca Occidentul va abandona din nou aceste ţări.

Argumentele cum că Occidentul a procedat „înţelept” că n-a intervenit în trecut, de pildă în Ungaria (1956) şi Cehoslovacia (1968) (susţinute, de pildă, de editorialistul The Guardian Simon Jenkins, care s-a exprimat contra intervenţiei militare a NATO în Ucraina) îşi fac loc în discursul actual. A face aceste paralelisme arată, din punctul de vedere al naţiunilor est şi central-europene, faptul că ruşii nu sunt singurii care încadrează evenimentele actuale în termeni de război rece.

Diferenţele de perspectivă între naţiunile situate în spatele Cortinei de Fier şi celelalte nasc nu doar doar viziuni profund diferite, ci şi unele înţelegeri greşite şi chiar neîncredere. Evacuarea personalului ambasadei britanice la Kiev poate fi „măsură de precauţie şi prudenţă” din perspectiva Regatului Unit, dar poate avea cu totul alt înţeles de cealaltă parte, întrucât semnalează o pregătire de retragere.

Asta redeşteaptă vechile traume de a fi forţat să faci parte din blocul sovietic. 

O altă sursă de anxietate este instabilitatea politicii externe a SUA, nu în ultimul rând din cauza retragerii din Afganistan, care a obligat mulţi aliaţi ai americanilor să-şi reconsidere priorităţile de securitate strategică.

Dar de ce ar sta cineva să asculte anxietăţile est-europenilor, mai ales în lumina atitudinilor ambigue ale guvernelor lor privind UE şi statul de drept? Se poate observa că guvernările din Polona şi Ungaria sunt legitime, dar au societăţi polarizate.

Cu toate astea, la Varşovia, Vilnius, Riga şi Talinn starea de spirit este încărcată de anxietate pentru că de peste tot răsar întrebări neliniştite: sunt guvernele vestice aliaţi de încredere? De ce să nu aperi Ucraina cu completă convingere? De ce să nu reconfigurezi contextul geopolitic al conductei Nord Stream 2, dacă susţinerea valorilor europene înseamnă cu adevărat ceva?

Pentru mulţi dintre cei care au trăit sub stăpânirea Moscovei, 30 de ani de independenţă nu sunt timp destul pentru a putea alunga teama de a fi prins într-o repetiţie ciclică a istoriei.

Or, o modelare a crizei asupra Ucrainei după Războiul Rece subminează legitimitatea democratică în întreaga regiune. Asta poate că nici nu e ceva perceptibil, notează cei doi analişti.

Azi, lumea ar trebui să-şi aducă aminte că, în cursul crizei Euromaidanului din 2013 şi 2014, ucrainenii au fost pregătiţi să se sacrifice pentru a se alătura Europei. UE şi NATO au fost fondate pentru a împiedica repetarea istoriei: dacă Occidentul este cu adevărat dedicat valorilor democratice, atunci ar trebui să apere Ucraina.

Ţările vestice nu ar trebui să accepte o întoarcere la logica anacronică a sferelor de influenţă. Este necesar un răspuns hotărât  la beligeranţa lui Putin. Pe de altă parte, orice decizie a Occidentului va avea consecinţe de mare amploare asupra Europei, inclusiv riscul ca acest stres geopolitic intens să impulsioneze turnura spre naţionalism.

Soarta Europei va fi decisă în Ucraina, scriu în The Guardian Karolina Wigura, de la Kultura Liberalna Foundation, asociată la Robert Bosch Academy  din Berlin şi Jarosław Kuisz, analist politic şi redactor şef al Kultura Liberalna.