Criza conştiinţei europene

Se înmulţesc vocile care ridică semne de întrebare asupra calităţii democraţiei şi legitimităţii proceselor decizionale în UE. Analiştii Moscovei cântă deja prohodul Uniunii Europene, făcând chiar paralele între căderea Uniunii Sovietice şi eşecul estimat al UE.

Uniunea Europeană şi liderii europeni se află sub un tir încrucişat de critici, atât din interior cât şi din spaţiile geopolitice învecinate. Grupuri sociale şi personalităţi din Europa susţin că liderii Uniunii „au băgat capul în nisip", făcându-se că nu văd aspectele esenţiale ale societăţii europene şi aşteptând ca timpul să încheie criza şi  să-i anihileze efectele. Iar atunci când intervin, o fac numai pe termen scurt şi mai mult exprimând îngrijorările lor electorale.

Analiştii Moscovei cântă deja prohodul Uniunii Europene, făcând chiar paralele între căderea Uniunii Sovietice şi eşecul estimat al Uniunii Europene (tocmai s-au împlinit două decenii de la destrămarea URSS!). În acelaşi timp, liderii Rusiei lansează apeluri patetice pentru articularea unei noi Uniuni a statelor ex-sovietice în jurul Moscovei. De dincolo de Oceanul Atlantic se înmulţesc vocile care pun în discuţie viabilitatea monedei unice şi  ridică semne de întrebare în ceea ce priveşte calitatea democraţiei şi legitimitatea proceselor decizionale ale sistemului politic al Uniunii Europene.

Să nu se schimbe nimic!

Conducătorii statelor membre sunt prea ocupaţi cu temele politice interne şi privesc spre Bruxelles doar prin prisma aşa-ziselor „interese naţionale", cochetând cu discursul populist pentru a se acomoda - spun ei  - sentimentelor constituenţei electorale.

Iar liderii instituţiilor europene scormonesc după noi „mecanisme şi proceduri" care să „eficientizeze" Uniunea Europeană, dar să nu schimbe angrenajul de bază şi aranjamentele agreate cândva. Iar despre criză, numai lucruri interesante, atâta vreme cât ultimul „Eurobarometru" ar arăta că 79% din europeni sunt satisfăcuţi de viaţa lor, pe când un studiu realizat recent, de o fundaţie care se ocupă de cercetarea viitorului, susţine că 68% din europeni ar spune că sunt fericiţi!

Criza constituţională

În 2000, fostul ministru de externe german, Joshka Fisher, atenţiona că, dacă Uniunea Europeană nu se va reforma concomitent cu extinderea, se va ajunge la o „criză constituţională". În nume personal, el a lansat şi un îndemn la realizarea unei construcţii europene federative, ştiind că va fi criticat şi blamat.

În 2005, UE a intrat într‑o „criză constituţională", ca urmare a respingerii Tratatului Constituţional, elaborat, între 2003-2004, de Convenţia privind Viitorul Europei. În fapt, respingând modernizarea UE prin Tratatul Constituţional, liderii europeni s-au întors la formula gaullistă a iniţiativelor franco-germane, din care a rezultat modestul şi contradictoriul Tratat de la Lisabona. Acest act nu a pus capăt „crizei constituţionale" europene, deoarece nici nu s-a uscat cerneala semnăturilor că s-a şi propus revizuirea sa, demers în desfăşurare în momentul de faţă, cu amendamente ce vor mai apărea şi din experienţa crizei.

Astfel că, deşi se zice că atunci când apare o criză economică de proporţii înseşi fundamentele Europei sunt zdruncinate, faptele istorice ne arată că liderii europeni post-2005 au declanşat ei înşişi o „criză constituţională" care a slăbit capacitatea de reacţie a UE în faţa fenomenelor crizei financiare şi economice globale, ducând şi la o vizibilă criză a conştiinţei europene. Aceasta din urmă se manifestă atât prin incoerenţa discursului politic privind ieşirea din criză, dar şi prin lipsa de viziune intelectuală şi politică privind poziţionarea unei Uniuni Europene revigorate în competiţia actorilor influenţi care vor restructura sistemul internaţional.

Interese înguste

Cu câteva zile în urmă, preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, dl. Thomas Mirow, a conferenţiat despre căile ieşirii din criză, la Frankfurt. Este simplu de constatat că liderul acestei instituţii financiare s-a adresat mai ales leadership-ului politic european. El spunea că abordarea crizei este prea îngustă, căci ea nu se referă doar la probleme financiare, ci are de-a face şi cu strategiile de creştere economică, dar şi cu interconectivitatea  sectoarelor public şi privat.

Totodată, criza nu este o realitate numai a unor ţări, ci are o întindere paneuropeană şi globală, solicitând reacţii şi soluţii corespunzătoare acestor manifestări, iar nu doar intereselor înguste ale unor grupuri sau state. Aceste remarci sunt o critică deschisă la adresa sistemului politic european care nu a acţionat eficient nici în managementul afacerilor europene, dar nici la nivel naţional sau local.

Criza conştiinţei europene se exprimă şi prin multiplicarea opiniilor care nu mai cred în necesitatea coerenţei şi continuării paşilor integrării economice, politice, culturale a Uniunii Europene. Cred că ar trebui să se conştientizeze că o stopare a procesului integrării sau dezintegrarea ar genera sacrificii şi costuri care s-ar distribui asupra tuturor. Iar generaţiilor tinere, care nu au cunoscut catastrofele trecutului, ar merita să li se demonstreze că alternativa la actuala stare critică a Uniunii Europene nu este mai puţină integrare sau dezintegrarea, ci o mai intensă integrare şi mai multă Europă.

Fost negociator-şef al României cu UE

Vasile Puşcaş, profesor de relaţii internaţionale, autor a peste 20 de volume, a fost negociator-şef al României cu UE (2000-2004); în timpul mandatului său au fost încheiate toate capitolele de negociere şi s-a finalizat negocierea Tratatului de Aderare. Din decembrie 2008 şi până în octombrie 2009, a fost ministru pentru Afaceri Europene.