Creditorii pleacă din Grecia nemulţumiţi de ritmul reformelor. Atena nu şi-a făcut temele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Discuţiile dintre guvernul Greciei şi instituţiile financiare internaţionale s-au blocat din cauza unei dispute privind concedierea salariaţilor din sistemul public, întârziind aprobarea unei tranşe de 2,8 miliarde euro din programul de finanţare externă care ar fi trebuit plătită în martie.

Misiunea comună FMI - UE - BCE la Atena s-a încheiat fără rezultat, oficialii străini urmând să revină în recia în aprilie, după efectuarea unor noi studii tehnice, potrivit unui comunicat transmis joi de FMI.

"Au fost făcute progrese semnificative, dar câteva chestiuni au rămas nerezolvate", se spune în comunicat.

Este pentru a doua oară în ultimii trei ani când delegaţia creditorilor străini pleacă de la Atena fără să ajungă la un acord cu guvernul elen privind măsuri concrete, potrivit Financial Times.

Oficialii troicăi au respins propunerile premierului Antonis Samaras pentru modificarea programului de austeritate în urma agravării tensiunilor sociale. Măsurile alternative propuse de guvern trebuie evaluate pentru a le cuantifica efectele, consideră reprezentanţii instituţiilor financiare.

Coaliţia de guvernare din Grecia a promis că va evita să efectueze disponibilizări pentru a atinge ţinta de reducere a numărului de funcţionari publici cu 25.000 până în 2014. Guvernul a propus în schimb concedierea a 7.000 de bugetari vinovaţi de diverse contravenţii, transferarea "în rezervă" a angajaţilor slab calificaţi şi accelerarea pensionărilor în acest an.

Dacă va reuşi să se încadreze în ţintele fiscale şi structurale din programul de finanţare externă, Grecia ar putea obţine anul viitor o nouă restructurare a datoriei de stat, care ar deschide calea către o revigorare susţinută a economiei.

Ratarea ţintelor ar presupune însă noi reduceri de cheltuieli şi creşteri de taxe.

Veniturile statului au scăzut cu 260 milioane euro în primele două luni ale acestui an. Ministerul Finanţelor dă vina pe închiderea a peste 100 de administraţii financiare regionale la finalul anului trecut şi pe creşterea evaziunii fiscale în rândul firmelor mici.

Contribuţiile sociale sunt în scădere din cauza şomajului ridicat şi a angajatorilor care evită să plătească. Astfel, deficitul sistemului public de pensii ar putea creşte la 500 milioane euro în acest an, determinând ratarea ţintelor fiscale.

Grecia este în cel de-al şaselea an consecutiv de recesiune. Banca centrală de la Atena estimează contractarea economiei cu peste 5% în acest an, în timp ce instituţiile financiare internaţionale prevăd o scădere cu 4,5%.


Totuşi, Ministrul elen de Finanţe, Yannis Stournaras, a declara, miercuri, că Grecia şi-a amânat măsurile de reformă convenite cu creditorii internaţionali, negăsindu-se soluţii pentru toate problemele.

„Au fost obţinute progrese importante în toate domeniile. În contextul în care există numeroase subiecte de tratat, anumite discuţii tehnice rămân deschise“, a declarat presei Stournaras, precizând că acestea „vor fi rezolvate la revenirea misiunii“ de audit trimestrial, „la sfârşitul acestei luni sau la începutul lui aprilie“.
 

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete