„Coronapas” pentru danezi: Documentul este obligatoriu pentru accesul la frizerii sau în restaurante

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Danemarca îşi lansează marţi „coronapas”-ul, prin care vrea să-şi redeschidă societatea, plasată într-o semicarantină de la începutul lui ianuarie.

„Este o armă foarte puternică şi o protecţie a comunităţii şi individului”, dădea asigurări premierul social-democrat Mette Frederiksen la 23 martie, când şi-a prezentat planul în vederea unei redeschideri „prudente şi responsabile” a regatului, în urma unui acord în acest sens cu aproape toate partidele în Parlament.

„Ridicarea restricţiilor în etape” este sloganul politcienilor, în contextul unei îmbunătăţiri a situaţiei sanitare.

Rata incidenţei de COVID-19 varia la 4 aprilie între 0 şi 242 de infectări la 100.000 de locuitori, numărul spitalizărilor era în scădere, la 211, iar cel al morţilor se stabiliza la 2 429, într-o ţară cu 5,8 milioane de locuitori, în care 13,1% din populaţie a fost vaccinată cu o doză de vaccin, iar 6,9% cu ambele doze.

Prezentat drept cheia unei „redeschideri securizate” de către premierul danez, acest paşaport sanitar - obligatoriu pentru persoane în vârstă de peste 15 ani - poate fi descărcat de pe site-ul oficial sunhed.dk sau poate fi imprimat pe hârtie şi garantează faptul că cel care-l deţine a fost vaccinat, a efectuat un test negativ cu 72 de ore mai înainte sau s-a vindecat de covid-19.

Documentul este necesar - începând de la 6 aprilie - la intrarea în saloane de coafură, înfrumuseţare, tatuare, masaj, iar de la 21 aprilie la accesul pe terase.

El urmează să permită - începând de la 21 aprilie - intrarea în muzee, galerii de artă, biblioteci, iar apoi - începând de la 6 mai - la teatru, la cinema şi în cafenele şi restaurante, iar ulterior - începând de la 21 mai - asigură accesul la activităţi sportive, în grădini zoologice şi parcuri de atracţie.

Autorităţile au îndemnat comercianţii, firmele din domeniul divertismentului şi sportului să ceară în mod scrupulos acest „coronapas” clienţilor lor, avertizând că altfel riscă amenzi în valoare de 400 până la 1.600 de euro, şi mai mari în cazul unor recidive.

Unele afaceri critică acest document şi îndeamnă să se aştepte o redeschidere fără aceste „paşapoarte”, deplângând faptul că angajaţii le sunt transformaţi în „poliţişti” care aplică strategii sanitare.

„De ce să te testezi pentru ca să te aşezi pe terasa unui restaurant, când poţi intra într-un supermarket, alături, să-ţi faci cumpărăturile în aglomeraţie, riscând să te contaminezi, fără vreun coronapas?”, denunţă o reprezentantă a hotelurilor şi restaurantelor.

Unii danezi refuză „coronapas”-ul pentru că nu vor să se vaccineze, dar vor să-şi păstreze libertatea de a se duce oriunde.

„Coronapas”-ul îi încântă mai ales pe danezii care vor să călătorească (9,3 milioane de călătorii în străinătate în 2019) şi care speră să poată pleca din nou în lume.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată