Corina Creţu: Raportul privind coeziunea: învăţămintele desprinse din criză şi concluzii pentru viitor

Comisarul european pentru politică regională Corina Creţu analizează cel de-al şaptelea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială în UE, prezentat, ieri, în cadrul săptămânii europene a regiunilor şi oraşelor.

În urmă cu doar câţiva ani, UE se confrunta cu ceea ce mulţi observatori au considerat că reprezenta cea mai mare provocare de până atunci: ratingul statelor membre a fost redus, sectorul privat din zona euro se micşora, iar creşterea economică stagna. Şapte ani mai târziu, când indicatorii macroeconomici arată că am trecut de criza economică şi financiară, iar rata PIB-ului şi rata de ocupare a forţei de muncă ating niveluri record, cel de-al şaptelea raport privind coeziunea ne ajută să tragem învăţăminte din criză şi să trasăm orientări pentru viitor. 

Raportul analizează Europa cu o lupă, din puncte de vedere multiple: PIB-uri regionale, investiţii, inovare, guvernanţă, migraţie, energie, probleme urbane … mult prea multe aspecte pentru a le aborda pe toate într-un singur scurt articol, prin urmare am hotărât să mă concentrez numai pe câteva.

Raportul arată faptul că o consecinţă a crizei economice şi financiare a fost încetarea unui proces de reducere treptată a disparităţilor dintre regiunile Europei, care s-a desfăşurat timp de mai multe decenii, încetarea acestui proces conducând la creşterea decalajului dintre regiunile europene. Raportul indică şi faptul că, deşi disparităţile regionale sunt din nou în scădere, rămân în continuare multe de făcut. 

În cursul ultimilor ani, PIB-ul pe cap de locuitor din regiunile mai sărace ale Europei a crescut, apropiindu-se de media UE, însă acest lucru s-a datorat mai ales îmbunătăţirii productivităţii, în detrimentul ratei de ocupare a forţei de muncă. În schimb, regiunile mai bogate ale Europei au crescut mai rapid decât toate celelalte, în timp ce regiunile „de mijloc” au înregistrat o încetinire a creşterii PIB-ului pe cap de locuitor, iar industria lor prelucrătoare a rămas redusă, ele fiind în continuare regiunile cele mai vulnerabile la şocurile globalizării.

Din raport reiese şi faptul că politica de coeziune a ajutat statele membre şi autorităţile locale şi regionale în perioada de plină criză în care s-a aflat Europa, datorită investiţiilor pe termen lung, stabile şi previzibile ale acestei politici în toate statele membre. Întrucât statele membre îşi reduceau investiţiile în perioada respectivă, politica de coeziune a devenit un sprijin vital pentru oraşele şi regiunile Europei. 

Pentru perioada financiară actuală, politica de coeziune va sprijini 1,1 milioane de IMM-uri, va ajuta peste 7,4 milioane de şomeri să îşi găsească un loc de muncă şi 8,9 milioane de persoane să obţină calificări noi. Politica de coeziune va investi 16 miliarde EUR în economia digitală, va extinde serviciile guvernamentale online şi va conecta aproape 15 milioane de gospodării la internetul în bandă largă. De asemenea, în cadrul politicii de coeziune se vor realiza investiţii în eficienţa energetică, protecţia mediului şi îmbunătăţirea transportului public, precum şi în reţeaua rutieră şi feroviară transeuropeană. 

Cifrele vorbesc de la sine: în România, investiţiile politicii de coeziune din cursul ultimului deceniu au creat în mod direct 40 000 de locuri de muncă, au modernizat peste 27 000 km de şosele şi au sprijinit 560 de proiecte de cercetare şi inovare. Până în 2023, se preconizează că PIB-ul României va fi cu 2,1 % mai mare datorită investiţiilor politicii de coeziune.

Acest lucru demonstrează necesitatea ca politica de coeziune post-2020 să rămână cel mai solid instrument de investiţii pentru toate regiunile, deoarece nimeni nu este imun la viitoare şocuri ale globalizării, la evoluţia tehnologică şi la crizele economice. Cine poate să ştie care regiuni vor avea nevoie, peste cinci ani, de finanţare pentru IMM-uri, şcoli, spitale, infrastructură publică?

În cele din urmă, raportul de coeziune sugerează modalităţi de a spori eficienţa politicii de coeziune viitoare, prin extinderea domeniului de aplicare al actualului Fond european de ajustare la globalizare astfel încât acesta să sprijine, de exemplu, strategiile de reconversie ale regiunilor; prin rezervarea unei sume nealocate de finanţare care va fi mobilizată pentru evoluţii neprevăzute, prin crearea unui set unic de reguli pentru finanţare sau chiar prin creşterea cofinanţării naţionale pentru a stimula asumarea responsabilităţii pe teren pentru proiectele din domeniul politicii de coeziune.

Întrucât, în mod îngrijorător, extremismul pare a căpăta amploare în Europa, cel de-al şaptelea raport privind coeziunea ne reaminteşte că sporirea vizibilităţii numeroaselor beneficii ale Europei în satele, oraşele şi regiunile noastre este cel mai bun mod de a combate intoleranţa, egoismul şi forţele de autodistrugere pe care le generează extremismul. 

Pe viitor, o politică de coeziune mai puternică şi mai simplă va contribui la o Europă mai puternică şi mai protectoare a tuturor cetăţenilor.