Corina Crețu: Dezbaterea din PE, o bună ocazie ca Viviane Reding să afle adevărul despre evenimentele din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele PSD Corina Creţu scrie, pe blogul său, că la dezbaterea din Parlamentul European privind situaţia din România va participa şi comisarul Viviane Reding, care nu se va afla în cea mai comodă ipostază, pentru că i se va spune că sprijină făţiş un partid şi un preşedinte care aduc atingere democraţiei.

În opinia europarlamentarului PSD, dezbaterea de săptămâna viitoare din PE este o bună ocazie pentru PSD şi PNL de a prezenta "adevărul" colegilor din PE, care au aflat despre evenimentele din România "pe căi mijlocite de interesele unora din popularii europeni".

"La dezbateri va participa și comisarul Viviane Reding şi nu cred că va fi cea mai comodă ipostază în care se va afla. Probabil că nu-i va conveni când i se va spune că sprijină fățiș un preşedinte şi un partid care au adus şi aduc atingere atât democraţiei, cât şi independenţei justiţiei", adaugă Corina Creţu.

Ea menţionează că, miercuri, a avut loc, în grupul socialiştilor şi democraţilor din PE, o discuție despre suspendarea lui Traian Băsescu și referendum.

"Am prezentat, împreună cu alți patru colegi din delegația PSD, modul în care s-au desfășurat evenimentele în această vară. A fost o discuție deschisă, în care ne-am asumat deficitul de comunicare, în condițiile în care numai România și Slovacia cunosc, în UE, acest tip de procedură de suspendare de către Parlament a președintelui ales prin vot popular, în vreme ce în jumătate din statele membre nu există deloc posibilitatea suspendării șefului statului. Le-am explicat colegilor noștri cât de importantă este această prevedere constituțională în contextul fragilității democrației după decenii de dictatură, în care cetățenii n-au avut nici o posibilitate de a-și sancționa conducătorii", precizează Creţu.

În opinia sa, discuția de săptămâna viitoare despre situația din România trebuie să vizeze în special "modul în care reprezentanți ai Comisiei Europene, așadar ai intereselor cetățenilor UE, au abdicat de la rolul lor și s-au implicat partizan, incorect și brutal în viața politică a unui stat membru".

"În consecință, mulți români s-au văzut obligați să renunțe, dezamăgiți, la opțiunea pro-europeană, până nu de mult aflată la cote record comparativ cu celelalte țări ale UE. Nimeni nu e atât de naiv încât să accepte intervenția într-un proces politic intern, democratic, sub pretextul >>valorilor europene<<, dar, de fapt, pentru a promova ambiții particulare şi interese de grup politic", mai scrie vicepreşedintele PSD.

Corina Creţu susţine că "cea mai mare greșeală pe care ar putea să o facă acum cineva, inclusiv la Bruxelles, este să ignore votul exprimat de 9 din 10 români".

"Este un vot categoric ce sancționează eșecul unei guvernări și al unui mod de a face politică bazat pe clientelism, diversiune și abuz de putere. Sper că există încă suficientă luciditate în rândul dreptei europene încât să înțeleagă ce consecințe imprevizibile și grave poate avea umilirea alegătorilor unei țări, într-o manieră întâlnită doar pe vremea celeilalte uniuni...", încheie ea.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa