Copilul-geniu din Belgia, student la inginerie electrică la 9 ani, a fost retras de la universitate de părinţii săi. Care sunt motivele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copilul-geniu în vârstă de nouă ani din Belgia, student la inginerie electrică la o universitate olandeză, a fost retras de părinţii săi de la studii după o dispută privind data de absolvire, care trebuia să fie anul acesta, în decembrie. El ar fi devenit cel mai tânăr absolvent de universitate din lume, relatează Reuters şi CNN.

La doar nouă ani, Laurent Simons, care a fost descris de profesorii săi ca „absolut extraordinar”, urma să absolve inginerie electrică la Universitatea de Tehnologie Eindhoven (TUE), din Olanda, în decembrie.TUE  le-a comunicat luni părinţilor că nu este un termen realist, dar aceştia nu sunt de acord, susţinând că schimbarea a venit în ultimul moment.

„E ciudat cum se întâmplă asta exact când suntem pe cale de a finaliza detaliile studiilor sale de doctorat la o altă universitate”, a spus Alexander Simmons, tatăl copilului.

Cum pe 26 decembrie ar fi împlinit 10 ani, el ar fi devenit cel mai tânăr absolvent de universitate din lume, după americanul Michael Kearney, care a absolvit colegiul la zece ani şi patru luni, în 1994.

Părinţii l-au retras pe Laurent după ce reprezentanţii universităţii au recomandat încheierea studiilor la jumătatea anului următor– băiatul are încă multe examene de dat, şi nu le poate susţine până pe 26 decembrie, au motivat aceştia subliniind că şi aşa este „un ritm incredibil de rapid”.

Tatăl băiatului, Alexander Simons, „şi-a exprimat de mai multe ori dorinţa, şi chiar a insistat ca fiul său să-şi obţină licenţa la vârsta de noua ani; asta înseamnă că Laurent ar trebui să-şi ia examenele în decurs de zece luni, în condiţiile în care programul de studiu se întinde pe trei ani”, au declarat cei de la universitate pentru CNN.

În replică, Simmons a spus că abia recent acest ritm accelerat a devenit o problemă precizând că pentru familie nu conta data absolvirii şi că au reacţionat după ce a părut că universitatea a amânat-o pentru că Laurent urma să urmeze un doctorat în altă parte.

„Modul cum procedează ei nu e deloc corect. Laurent nu e proprietatea lor”, a spus acesta.

Tatăl băiatului spune că Laurent a primit între timp o ofertă de a face un doctorat la o universitate din SUA şi că va renunţa la programul de studii din Olanda, întrucât nu va putea urma simultan ambele universităţi.

„Uneori trebuie să ne hotărâm şi să facem o alegere. Pentru că nu se ştie dacă va mai apărea o asemenea oportunitate ”, a spus Alexander Simons .

Un purtător de cuvânt al TUE a transmis că ei ştiuseră de planurile lui Laurent de a-şi continua studiile la o universitate americană şi că respingerea noului calendar de absolvire este „regretabilă”.

„Profesorii săi coordonatori spun că era o plăcere să lucreze cu el, nu doar din pricina talentului său uriaş, ci şi a sensibilităţii şi curiozităţii sale.

El poate relua oricând studiile câtă vreme se păstrează nişte termene realiste”, a transmis universitatea.

Geniul de nouă ani are planuri ambiţioase pentru viitor: inspirat de inventatorul sârbo-american Nikola Tesla, el doreşte să devină cercetător şi să creeze în laborator organe artificiale şi chiar toate organele  unui om.

„Nu vrem să devină prea serios. Face tot ce-i place. Trebuie să găsim un echilibru între talentele sale şi copilăria sa”, spune tatăl lui. 

Laurent spune că îi place să se joace cu câinele său şi pe telefon.

Mai multe pentru tine:
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană