Contraspionajul ceh avertizează că există pericolul unui potenţial atac jihadist în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contraspionajul ceh avertizează că există pericolul ca jihadişti din cadrul grupării Statul Islamic să comită un potenţial atac pe teritoriul Cehiei, relatează The Associated Press.

Serviciul ceh de Informaţii de Securitate (Bezpečnostní informační služba, BIS) afirmă în raportul anual, publicat joi, că această ameninţare provine de la militanţi cu legături cu grupările Statul Islamic şi Frontul al-Nusra, afiliat Al-Qaida, din Siria.

Contraspionajul ceh lansează acest avertisment în urma unui val de atacuri în Europa Occidentală.

BIS afirmă că, potrivit informaţiilor sale, şapte musulmani care s-au aflat în Cehia o perioadă nespecificată de timp au părăsit ţara în 2015 cu scopul de a se alătura unor grupări extremiste în Siria, în special jihadiştilor din Statul Islamic.

Întoarcerea celor şapte în ţară ar reprezenta o "ameninţare gravă la adresa securităţii", subliniază agenţia.

Aceste informaţii au fost împărtăşite atât cu autorităţile cehe, cât şi din străinătate.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!