Consiliul Uniunii Europene a adoptat Directiva privind drepturile de autor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Uniunii Europene a adoptat luni Directiva privind drepturie de autor, ce presupune, între altele, că platformele online sunt responsabile pentru conţinutul încărcat de utilizatori, iar jurnaliştii trebuie să primească o cotă-parte din toate veniturile legate de drepturile de autor obţinute de editorii lor.

Adoptarea acestei reforme înseamnă că statele membre ale Uniunii trebuie să o pună în aplicare la nivel naţional în termen de doi ani.

Directiva vizează să asigure aplicarea legislaţiei privind drepturile de autor de lungă durată şi în cazul mediului digital. YouTube, Facebook şi Google News sunt câteva din companiile de internet care vor fi cel mai mult afectate de noua legislaţie.

Directiva doreşte, de asemenea, să asigure faptul că internetul va rămâne un spaţiu de libertate a expresiei.

Directiva va consolida şansele deţinătorilor de drepturi, în special muzicieni, artişti interpreţi şi scenarişti („creatori”), ca şi ale editorilor de presă, de a negocia acorduri mai bune privind plata pentru utilizarea lucrărilor lor atunci când sunt încărcate pe platformele de internet.

În practică, platformele de internet devin responsabile în mod direct pentru conţinutul încărcat pe site-urile lor, iar editorii de ştiri vor primi automat dreptul de a negocia înţelegeri în numele jurnaliştilor lor pentru articolele utilizate de către agregatorii de ştiri.

Parlamentarii europeni au adoptat luna trecută proiectul Comisiei Europene, pentru a proteja industria creativă a Europei, care valorează anual 915 miliarde de euro (1.000 de miliarde de dolari) şi are 11,65 de milioane de angajaţi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online