Consiliul Constituţional francez a proclamat oficial victoria lui Macron, în timp ce premierul Bernard Cazeneuve a prezentat demisia Guvernului său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax

Premierul francez, Bernard Cazeneuve, i-a prezentat miercuri lui Francois Hollande demisia Guvernului său şi i-a cerut noului preşedinte să se ocupe de afacerile curente până la formarea unei noi echipe guvernamentale, transmite AFP.

Aceasta este o formalitate înainte de învestirea de duminică a noului preşedinte al Franţei. 

Fostul ministru al Economiei al lui Hollande urmează să-şi numească luni premierul şi să anunţe, în ziua următoare, alcătuirea Executivului din care urmează să facă parte aproximativ 15 miniştri şi un număr nestabilit de secretari de stat.

Tot miercuri, Consiliul Constituţional francez a proclamat oficial victoria lui Emmanuel Macron în alegerile prezidenţiale, care a obţinut duminica trecută, 66.1% din totalul de voturi. În vârstă de 39 de ani, acesta devine al optulea preşedinte al celei de-a V-a Republici, fiind votat de către 20.742.128 de francezi.

Mai multe pentru tine:
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA