Consiliul Constituţional al Franţei a fost sesizat de parlamentarii UMP în urma adoptării legii referitoare la transparenţa vieţii publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sigla Uniunii pentru o Mişcare Populară. FOTO: ump.fr

Senatorii Uniunii pentru o Mişcare Populară au sesizat miercuri Consiliul Constituţional privind proiectul de lege care vizează transparenţa vieţii publice, adoptat definitiv de către parlamentul francez marţi.

Într-un comunicat emis de departamentul de presă al partidului lor este precizat că „acest text de lege încalcă viaţa privată, libertatea de acţiune, separaţia puterilor şi a principiului legalităţii delictelor şi a pedepselor”.

Proiectul de lege privind transparenţa vieţii publice, ale cărui lucrări au început în urma cazului Cahuzac, a fost adoptat prin vot final în Adunarea Naţională, parte a legislativului care a avut ultimul cuvânt.

Acest proiect de lege prevede transparenţa declaraţiilor de avere ale aleşilor, care pot fi consultate în prefecturile franceze, precum şi declaraţiile de interes. Majoritatea deputaţilor din UMP, 101 din ei, nu au fost de acord cu acest proiect de lege, acelaşi lucru întâmplându-se şi în cadrul majorităţii stângii radicale.

Publicarea declaraţiilor de avere în Monitorul Oficial figura în textul iniţial al proiectului de lege al Guvernului. Însă, pentru a respecta viaţa privată, Adunarea Naţională, sub presiunea preşedintelui său, a emis o dispoziţie prin care este permisă consultarea declaraţiilor de avere în prefecturile din Franţa. Pentru a preveni publicarea lor, a fost stabilită impunerea unei sancţiuni care prevede un an de închisoare şi 45.000 de euro pentru cei care nu respectă regula menţinerii în mediul privat a informaţiilor.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”