Conservatorii britanici îl vor înapoi pe Boris Johnson

0
Publicat:

Majoritatea membrilor Partidului Conservator din Marea Britanie vor ca Liz Truss să-și dea demisia din funcția de prim-ministru al guvernului britanic, la doar șase săptămâni de când au ales-o, relatează Sky News.

Boris Johnson și Liz Truss, pe vremea când erau colegi de guvern Foto EPA EFE

Conform celui mai nou sondaj, predecesorul ei, Boris Johnson, ar fi favorit să o înlocuiască dacă acest lucru s-ar întâmpla. Un sondaj YouGov în care au fost intervievați membri ai Partidului Conservator britanic, aflat la guvernare, arată că dacă alegerile ar avea loc din nou acum, Rishi Sunak ar câștiga cu 55% dintre voturi, iar actuala prim-ministră, Liz Truss, ar obține doar 25% din voturi.  Conform sondajului, 55% dintre conservatori vor ca Truss să demisioneze acum, în timp ce doar 38% sunt de părere că șefa guvernului britanic ar trebui să rămână în funcție. 

O majoritate chiar mai mare, de 63%, ar vrea ca fostul prim-ministru Boris Johnson, obligat să demisioneze după o revoltă internă a conservatorilor în vară, să revină la șefia guvernului.

32% dintre conservatori cred că Johnson ar trebui să fie din nou prim-ministru, în timp ce pe locul doi s-ar afla Rishi Sunak, cu 23%.

Alți posibili înlocuitori pentru Liz Truss sunt considerați actualul ministru de finanțe și un mai vechi rival al lui Boris Johnson, Jeremy Hunt, sau candidata de pe locul trei în alegeri, Penny Mordaunt. 

100 de parlamentari conservatori nu mai au răbdare cu Truss

Peste 100 de parlamentari ai Partidului Conservator, aflat la guvernare, sunt pregătiţi să-i înainteze scrisori de neîncredere în Liz Truss lui Graham Brady, şeful comitetului conservator care organizează competiţiile pentru conducerea formaţiunii, afirmă tabloidul britanic, citând surse anonime.

Parlamentarii îi vor cere lui Brady să-i transmită lui Truss că „timpul ei a expirat” sau să modifice regulile politice interne ale partidului spre a permite desfăşurarea imediată a unui vot de neîncredere în actuala conducere.

Potrivit surselor, se aşteaptă ca Brady să opună rezistenţă, pe motivul că Truss, împreună cu noul ministru de finanţe Jeremy Hunt, merită o şansă pentru a prezenta strategia economică într-un buget la 31 octombrie.

Cotidianul „The Times“ a scris că unii parlamentari au avut discuţii secrete cu privire la înlocuirea lui Liz Truss cu un nou lider. Truss, care a câştigat şefia Partidului Conservator luna trecută promiţând reduceri de taxe, luptă pentru supravieţuire politică după ce a renunţat la părţi cheie din programul său. Haosul a alimentat nemulţumirile în rândul partidului, aflat mult în urma laburiştilor în sondaje.

Liz Truss, l-a destituit pe ministrul de finanțe, Kwasi Kwarteng, în funcție de numai 38 de zile. Ea a anunțat că renunță la anularea creșterii impozitului pe profit, după reacția extrem de negativă a piețelor financiare.   

„Vreau să fiu sinceră, este dificil“ a declarat Truss într-o conferință de presă de numai 10 minute după ce și-a demis ministrul de finanțe și a făcut a doua întoarcere de 180 de grade în planul de creștere economică al guvernului său.

„Modul în care ne îndeplinim misiunea trebuie să se schimbe“, confirmând că impozitul pe profit va crește în aprilie anul viitor de la 19% la 25%, în ciuda promisiunii de a nu face acest lucru în mini-bugetul din septembrie. Este a doua întoarcere de 180 de grade în domeniu după renunțarea la abolirea ratei de vârf a impozitului pe venit de 45% pentru câștigurile de peste 150.000 de lire sterline anual.

Ca urmare a mini-bugetului din septembrie lira sterlină s-a prăbușit la cel mai jos nivel din istorie în raport cu dolarul american, iar ratele dobânzilor la care împrumută bani guvernul pentru a finanța deficitul bugetar au ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 14 ani.  

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein