Confruntare între Macron şi Le Pen în cadrul unei dezbateri televizate cu cei 11 candidaţi la preşedinţia Franţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marţi seara, doi dintre liderii sondajelor în cursa electorală din Franţa s-au confruntat pe tema Uniunii Europeane, Emmanuel Macron acuzând-o pe Marine Le Pen (declarată împotriva UE) că minte, relatează Reuters.

Dezbaterea, care a durat trei ore, i-a adunat la un loc pe toţi cei 11 candidaţi la preşedinţie, unii dintre ei cu mai puţin de 1% şanse în sondaje, majoritatea fiind împotriva Uniunii Europene.

Răspunzându-i liderului Frontului Naţional care doreşte să părăsească zona euro, să organizeze un referendum în privinţa apartenenţei la UE şi să pună frână imigranţilor, Macron a declarat că „naţionalismul înseamnă război. Ştiu asta. Vin dintr-o zonă care este plină de morminte”, citează Reutes. Acesta din urmă este originar din Somme, un câmp de luptă important în timpul Primului Război Mondial.

Le Pen, atacată de conservatorul Francois Fillon, a contracarat spunând că „n-ar trebui să te prefaci că reprezinţi ceva noi când tu vorbeşti precum o fosilă bătrână de cel puţin 50 de ani”. Macron a ripostat imediat şi a precizat: „Îmi cer scuze că-ţi spun asta, Madame Le Pen, dar tu vorbeşti aceleaşi minciuni pe care noi le-am auzit deja de la tatăl tău timp de 40 de ani”.

Cei doi politicieni, pe care majoritatea sondajelor îi pun în fruntea favoriţilor la alegerile de pe 7 mai, s-au ciocnit şi pe subiectul pieţei economice franceze, Le Pen fiind pentru impunerea unei taxe la vamă pe importuri. Soluţia este văzută de Macron ca un compromis, deoarece astfel fermierii francezi vor avea piedici în a-şi exporta marfa în pieţele străine.

Le Pen i-a replicat argumentând că alte ţări introduc deja măsuri de protecţie asemănătoare şi a descris un nou concept pe care l-a numit „protecţie inteligentă”. „Din când în când, ar trebui să mergi şi tu să vorbeşti cu ţăranii. Producătorii noştri de fructe şi legume spun că nu pot face faţă unei competiţii nedrepte din partea unor ţări în care salariul mediu este doar o pătrime faţă de al nostru” a răspuns mai apoi Macron.

Mulţi dintre candidaţi pe care sondajele îi situează la coadă şi-au arătat suportul faţă de Le Pen, fiind de părere că Franţa ar trebui să scape de euro şi să iasă din UE. Le Pen a completat apoi că dacă va ieşi preşedinte n-o să ia aceste decizii imediat după alegeri, ci va ţine mai întâi o serie de negocieri precum şi un referendum.

Cu doar 19 zile până la primul tur al alegerilor, dezbaterea le-a oferit şansa pretendenţilor precum Fillor să se apropie de Macron şi Le Pen, în timp ce restul cu mai puţin de 1% şanse au putut intra în atenţia publică.

În prezent, sondajele prezic că în prima rundă, cei doi favoriţi vor fi la egalitate, obţinând un procentaj de 25%, însă Macron va ieşi câştigător în turul doi cu un procentaj de 61%.

   

O înregistrare integrală a dezbaterii poate fi urmărită şi aici.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie