Conexiunile elitei apropiate Kremlinului cu una dintre cele mai mari organizaţii mafiote din Bulgaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi şefi de companii de stat din Rusia, inclusiv apropiaţi ai preşedintelui Vladimir Putin, şi-au cumpărat apartamente de lux într-o staţiune de la Marea Neagră prin conexiuni cu un conglomerat considerat drept una dintre cele mai mari organizaţii mafiote din Bulgaria.

O investigaţie jurnalistică arată că o staţiune de lângă Varna are o mică comunitate de ruşi, dar influentă, ademenită acolo de un fost ofiţer de securitate bulgar. Respectiva comunitate este alcătuită din manageri de top din cadrul unor mari companii precum Gazprom, VTB Bank, Rosneft şi Rostec. În timp ce proprietarii ruşi se bucură de staţiunea din Bulgaria împreună cu rudele şi prietenii lor, conglomeratul care i-a adus acolo, considerat drept una dintre cele mai mari organizaţii mafiote din ţara vecină, caută să-şi extindă activităţile în Rusia, scriu BIRD (Bureau for Investigative Reporting and Data) şi iStories, potrivit The Moscow Times.

Staţiunea Sfinţii Constantin şi Elena, numită în cinstea împăratului roman de la începutul secolului IV şi a mamei sale, se află la opt kilometri de Varna. Izvoarele locale cu ape terapeutice au atras iniţial aristocraţi din Imperiul Roman de Răsărit şi apoi familia regală bulgară. Acum găzduieşte o parte a elitei apropiate Kremlinului, care deţine peste 20 de apartamente în Complexul Estreya, construit între 2007 şi 2010 în apropierea unui loc sfânt şi dotat cu camere de masaj, băi turceşti, o sală de sport etc. Aproape toţi ruşii din Estreya Residence au legături cu Serghei Cemezov, preşedintele general al corporaţiei de stat pentru Dezvoltare, Producţie şi Export de Tehnologie Rostec. Cemezov este un vechi prieten al preşedintelui rus Vladimir Putin. Cei doi au lucrat împreună pentru KGB în Germania de Est şi şi-au continuat legăturile după destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991. Fiul lui Cemezov, Aleksandr, este proprietarul unuia dintre cele mai exclusiviste apartamente din Complexul Estreya, cu o suprafaţă de peste 200 de metri pătraţi, piscină şi terasă pe acoperiş. Un alt proprietar notoriu este fostul şef al Agenţiei Vamale a Federaţiei Ruse, Andrei Belianinov, la rândul său vechi prieten atât cu Putin, cât şi cu Cemezov. „Îmi place să mă relaxez în Bulgaria, în jurul oraşului Varna. Există staţiuni foarte bune acolo, în stil sovietic, aşa cum spun unii. Condiţiile sunt foarte bune şi toată lumea vorbeşte rusă”, a mărturisit Belianinov în 2014, înainte de sancţionarea Rusiei de către Uniunea Europeană din cauza anexării peninsulei ucrainene Crimeea.

Contingentul rus a venit în staţiunea Sfinţii Constantin şi Elena la îndemnul proprietarului Complexului Estreya, Atanas Karagheorghiev, un fost ofiţer bulgar KGB cu numele de cod Plamen, notează BIRD.

Legăturile lui Karagheorghiev cu proprietarii ruşi din Estreya datează de la începutul anilor ’90, când era director la Bultrak, o companie ruso-bulgară care transporta tractoare de la Celiabinsk în Bulgaria.

Dar Sfinţii Constantin şi Elena nu este renumită doar pentru istoria sa veche şi accesul la Marea Neagră. Aproape tot ce se întâmplă acolo este controlat de TIM, un conglomerat catalogat de diplomaţia americană, potrivit unei note publicate pe WikiLeaks, drept una dintre cele mai mari grupări criminale din Bulgaria.

Înregistrată în 1993 la Varna ca firmă de securitate de către trei foşti angajaţi ai forţelor speciale bulgare - Tihomir Mitev, Ivo Kamenov şi Marin Mitev -, TIM şi-a făcut un portofoliu foarte diversificat de activităţi şi şi-a extins influenţa în toată Bulgaria. În 2012, Marin Mitev estima că TIM reprezintă 5% din PIB-ul Bulgariei, deţinând, pe lângă staţiunea Sfinţii Constantin şi Elena, prin intermediul unei societăţi afiliate, şi bănci, companii de asigurări şi aeriene, nave, dar mai ales Chimimport. Ivo Kamenov, directorul Chimimport, are legături directe cu Rusia, dezvoltându-le mai ales în perioada implantării elitei apropiate Kremlinului la Sfinţii Constantin şi Elena. În timp ce fiul lui Cemezov investea în staţiunea de la Marea Neagră, Chimimport îşi făcea apariţia pe neaşteptate în Tatarstan, obţinând rapid active de stat, inclusiv o parte din compania aeriană a regiunii.

Hemus Air, care aparţine TIM, este listată ca partener străin al UEC-Perm Engines, o filială a Rostec. În 2019, Bulgaria Air, care de asemenea aparţine TIM, a semnat un contract cu Rosneft pentru a asigura combustibil pentru avioanele sale.

Într-o notă dezvăluită de WikiLeaks, un diplomat american scrie despre TIM că „este implicată într-o gamă largă de activităţi infracţionale, inclusiv în extorcări, prostituţie, jocuri de noroc, trafic de droguri şi furturi de maşini”.

Dar reprezentanţii TIM neagă că s-ar deda unor astfel de activităţi. Întrebat de un jurnalist german despre acuzaţiile de mituire a funcţionarilor publici, Kamenov a susţinut că actele de corupţie sunt rare în Bulgaria. „La urma urmei, nu suntem Rusia”, a adăugat el. 

Karagheorghiev spune la rândul său într-un interviu acordat BIRD că nu are nicio legătură cu TIM.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului