Comisia Europeană menține suspendate fondurile către Ungaria. Au fost blocate 22 de miliarde de euro

0
Publicat:

Comisia Europeană (CE) a anunțat luni că menține suspendarea fondurilor către Ungaria, invocând insuficienţa reformelor menite să combată conflictele de interese în consiliile de administraţie ale companiilor de interes public, a anunţat executivul comunitar într-un comunicat.

FOTO: EPA

„Amendamentele legislative nu abordează în mod adecvat preocupările privind conflictele de interese în consiliile de administraţie ale companiilor de interes public", consideră Comisia, potrivit Agerpres. 

Așadar, 55% din fondurile pentru trei programe din politica de coeziune sunt suspendate până când Ungaria rezolvă preocupările privind statul de drept.

Premierul conservator ungar Viktor Orban se află în conflict permanent cu Comisia Europeană, care-l acuză de încălcarea statului de drept prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT, respingerea migranţilor ilegali, controlul asupra presei, justiţiei şi achiziţiilor publice sau contestarea întâietăţii deciziilor Curţii de Justiţie a UE (CJUE) asupra dreptului naţional, acuzaţii la care se adaugă cele ce privesc relaţiile apropiate ale lui Orban cu preşedintele rus Vladimir Putin.

De asemenea, CE a blocat PNRR al Ungariei, ce presupune dreptul țării la granturi de 5,8 miliarde de euro.

Bruxellesul a activat, în decembrie 2022, un nou mecanism împotriva Budapestei ce permite Comisiei să suspende fondurile țărilor membre despre care se consideră că încalcă statul de drept. 

Astfel, au fost suspendate 22 de miliarde de euro din fondurile de coeziune ce revin Ungariei, invocând încălcări ce privesc achiziţiile publice, soluţionarea litigiilor juridice, conflictele de interese, combaterea corupţiei şi mecanismele de numire în posturile de conducerea ale companiilor de interes public.

Din aceste fonduri de coeziune au fost deblocate de Comisia Europeană numai aproximativ o treime la sfârşitul anului trecut, în timp ce Ungaria ameninţa atunci să blocheze ajutorul UE pentru Ucraina.

Executivul comunitar a confirmat luni de asemenea menţinerea suspendării tuturor fondurilor alocate Ungariei prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă (MRR), motivând că jaloanele din PNRR-ul ungar nerealizate corespund măsurilor cerute Budapestei şi prin mecanismul de condiţionalitate în virtutea căruia i-au fost suspendate mare parte din fondurile de coeziune

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG