Comisia Europeană confirmă o întâlnire a lui Juncker cu Putin săptămâna viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jean-Claude Juncker (stânga) şi Vladimir Putin Foto: AP

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se va întâlni pentru discuţii, săptămâna viitoare, cu liderul rus Vladimir Putin, în cadrul Forumului Economic Intenaţional de la Sankt Petesburg. Aceasta este prima întâlnire a celor doi politicieni din ultimul an şi jumătate, transmite Reuters.

Relaţiile dintre Moscova şi Uniunea Europeană au fost deosebit de încordate, în ultimii doi ani, ca urmare a anexării Crimeei şi susţinerii insurgenţei pro-ruse din estul Ucrainei de către Rusia. Sancţiuni economice au fost implementate de ambele tabere, iar în vreme ce liderii europeni sunt reticenţi cu privire la prelungirea sancţiunilor împotriva Rusiei, premierul Dimitri Medvedev a ameninţat că va prelungi embargoul împotriva produselor alimentare din statele europene până la finele anului 2017.

Între timp, Juncker a susţinut îmbunătăţirea relaţiilor cu liderii ruşi, avertizând că politica europeană nu ar trebui să fie dictată de interesele Washingtonului.

Vineri, purtătorul de cuvânt al CE a precizat că vizita lui Juncker nu va schimba atitudinea UE faţă de Rusia.

”Cred că este foarte important să încercăm, cel puţin din punct de vedere economic, o apropiere de Rusia. Pot să vă asigur că nu voi îndulci atitudinea UE la Sankt Petesburg”, a precizat Juncker, într-un mesaj citit de purtătoarea de cuvânt a CE.

Acceptarea invitaţiei la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petesburg a stârnit critici acide în rândul unor politicieni europeni, care se tem că statele membre nu vor accepta prelungirea sancţiunilor.

Însă, oficialii UE au atras atenţia că numeroşi lideri naţionali şi miniştri, printre care se numără cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande, au vizitat Rusia în ultima perioadă.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie