Comisia Europeană ameninţă cu sancţiuni statele membre care nu primesc migranţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Migranţi la Paris FOTO EPA

Comisia Europeană a avertizat joi că „nu va ezita“ să lanseze proceduri de infringement împotriva statelor membre care refuză să primească refugiaţi din Italia şi Grecia, cerând totodată înăsprirea măsurilor luate la nivel naţional împotriva migranţilor ilegali.

Executivul european a cerut accelerarea expulzărilor, prin „încheierea rapidă“ de acorduri de readmisie cu Nigeria şi Tunisia şi reţinerea „persoanelor pentru care a fost luată decizia de retrimitere“ dacă există „un risc de fugă“, transmite agenţiile internaţionale de presă Reuters şi AFP, preluate de Agerpres.

„Este de datoria noastră să le transmitem clar migranţilor, partenerilor noştri din terţe ţări şi concetăţenilor noştri că, dacă oamenii au nevoie de ajutor, îi vom ajuta, dacă nu, ei trebuie să se întoarcă“, a declarat prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

Circa 13.500 de solicitanţi de azil au fost până în prezent „relocaţi“ din Grecia şi Italia (dintre care aproximativ 9.600 din Grecia), în condiţiile în care restul ţărilor europene s-au angajat în septembrie 2015 să primească până la 160.000 în doi ani. Acest plan este menit să demonstreze solidaritatea UE cu migranţii care fug de războaie şi să reducă presiunea imensă asupra Atenei şi Romei.

Dar Ungaria, Austria şi Polonia „refuză în continuare să participe la program“, în timp ce altele (Cehia, Bulgaria, Croaţia şi Slovacia) „nu se implică decât într-o măsură foarte limitată“, a deplâns Comisia.

Dacă statele membre „nu îşi intensifică“ acţiunile de relocare în scurt timp, Comisia „nu va ezita să îşi folosească puterile conferite de tratate“, a reiterat executivul european, cu referire la procedurile de infringement prevăzute în legislaţia europeană.

Uniunea Europeană încearcă să reducă imigraţia după ce aproximativ 1,6 milioane de refugiaţi şi migranţi au ajuns pe continent, via Marea Mediterană, în 2014-2016.

„Rata de returnare trebuie îmbunătăţită“, a declarat la rândul său joi comisarul pentru Migraţie Dimitris Avramopoulos, prezentând noi propuneri ale executivului european pentru a creşte deportările. „Statele membre ar trebui să utilizeze de asemenea posibilitatea de a plasa migranţii în detenţie dacă există riscul de sustragere şi pentru perioadă suficientă pentru a fi în măsură să completeze procedura de returnare şi readmisie“, a adăugat el.

Comisia Europeană consideră că statele membre ar trebui să ia în considerare perioade de detenţie mai lungi de până la 18 luni, deşi Avramopoulos a adăugat că aceasta ar trebui să fie o opţiune numai în cazurile în care „migranţii nu cooperează“ sau „există riscul de sustragere“.

Bruxellesul a mai prezentat joi un „plan de acţiune“ pentru a trimite înapoi într-o manieră mai sistematică migranţii non-eligibili la dreptul de azil. Comisia cere statelor membre în special să scurteze „timpul de recurs“ împotriva deciziilor de returnare, care să nu mai „comporte data de expirare“. Executivul european a propus să pună la dispoziţia statelor membre 200 de milioane de euro în 2017, „pentru a sprijini măsurile la nivel naţional în materie de returnare, precum şi acţiuni europene comune“.

Negocierea acordurilor de readmisie cu ţări terţe ar trebui accelerată, consideră executivul european, care solicită „încheierea rapidă“ a unor astfel de acorduri cu Nigeria, Tunisia şi Iordania, dar şi „angajarea unui dialog cu Marocul şi Algeria“.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”