Comisia Europeană a constituit un grup de experţi pentru combaterea ştirilor false

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul Comisiei Europene FOTO Arhivă

Comisia Europeană a constituit un grup la nivel înalt din 39 de experţi pentru dezvoltarea unei strategii în blocul comunitar în vederea combaterii fenomenului ştirilor false şi a dezinformării în mediul virtual, conform unui comunicat al instituţiei.

Grupul este format din reprezentanţi ai societăţii civile, platforme social media, organizaţii mass-media, jurnalişti, dar şi membri ai mediului academic, transmite Agerpres în pagina electronică.

Funcţia de preşedinte a acestui grup va fi deţinută de profesor doctor Madeleine de Cock Buning din cadrul Universităţii Utrecht, specializată în proprietare intelectuală, drepturi de autor şi legislaţia presei.

Printre cei 39 de experţi se numără şi prof. univ. dr. Alina Bârgăoanu, decan al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti, notează Agerpres.

Grupul va oferi consultanţă Comisiei Europene cu privire la fenomenul răspândirii conţinutului fals, urmând să definească rolurile şi responsabilităţile părţilor relevante, să evalueze dimensiunea internaţională şi riscurile, să formuleze recomandări în vederea extinderii sau introducerii de noi acţiuni.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat