Comisar european: Contestarea de către Ungaria a unei decizii a Curţii de Justiţie a UE este „inacceptabilă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, a calificat vineri, în timpul unei vizite la Budapesta, drept „inacceptabilă'' contestarea de către Ungaria la Curtea Constituţională a unei decizii emise de Curtea de Justiţie a UE (CJUE) pe motivul că ea încalcă suveranitatea naţională, relatează AFP.

„Este inacceptabil pentru noi să vedem că o decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este contestată în faţa Curţii Constituţionale în Ungaria'', a transmis Reynders, aflat în capitala ungară pentru discuţii despre raportul din iulie al Comisiei Europene asupra statului de drept, informează Agerpres.

„Suntem pregătiţi să angajăm toate procedurile posibile pentru a garanta protejarea celor două principii fundamentale de funcţionare a UE, respectiv întâietatea dreptului comunitar şi caracterul constrângător al deciziilor CJUE'', a indicat el.

Potrivit datelor transmise de AFP, decizia CJUE, emisă în decembrie 2020, condamnă Ungaria pentru încălcarea dreptului de azil pentru migranţi, instanţa UE considerând contrară dreptului european crearea unor „zone de tranzit'' pentru migranţi la graniţa cu Serbia. 

CJUE a considerat de asemenea că Ungaria nu a luat măsurile necesare pentru asigurarea unui acces efectiv la dreptul de azil.

Guvernul condus de Viktor Orban nu a acceptat această decizie a CJUE şi a contestat-o la Curtea Constituţională a Ungariei, care în prezent o examinează.

În acest context, Comisia Europeană a anunţat într-un comunicat că s-a adresat CJUE cu solicitarea de a dispune sancţiuni financiare împotriva Ungariei pentru neaplicarea deciziei emise de această instanţă în decembrie 2020, adică impunerea unei amenzi, ca în cazul Poloniei.

Sursa citată aminteşte că, în luna iulie, CJUE a dispus Poloniei să suspende activităţile unei noi camere disciplinare create în cadrul Curţii Supreme, verdict neaplicat de guvernul de la Varşovia şi contestat de acesta la Tribunalul Constituţional polonez, care a stabilit că decizia CJUE este neconstituţională şi a considerat, în plus, că unele articole din tratatele UE sunt incompatibile cu Constituţia Poloniei, contestând astfel întâietatea dreptului european asupra celui naţional.

Prin urmare, CJUE a emis în octombrie o nouă hotărâre prin care impune Poloniei o amendă de un milion de euro pe zi, după o alta ce stabileşte o amendă de 500.000 de euro pe zi pentru refuzul de a închide mina de lignit de la Turow.

Premierul polonez Matusz Morawiecki a acuzat un „şantaj'' din partea instituţiilor europene şi consideră că unele dintre acestea„îşi atribuie dreptul de a decide asupra unor competenţe care nu le-au fost transferate''. 

La rândul său, ministrul polonez al justiţiei, Zbigniew Ziobro, a declarat că „Polonia nu poate şi nu trebuie să plătească niciun zlot (moneda poloneză - n.red.)'' din amenzile decise de CJUE, pentru că statul polonez nu trebuie să se supună „fărădelegii''.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune