Codul tăcerii în orașul sicilian care l-a adăpostit pe cel mai căutat mafiot din lume

0
Publicat:

Este greu de crezut că în micul oraș sicilian Campobello di Mazara, unde toată lumea se cunoaște și își cunoaște secretele, nimeni nu s-a gândit să se intereseze de identitatea bărbatului care a apărut din senin, fără familie sau prieteni cunoscuți, în urmă cu mai bine de un an, scrie The Guardian.

Matteo Messina Denaro / Foto? EPA-EFE

Îmbrăcat impecabil în haine de firmă, putea fi văzut bând un espresso la cafeneaua locală în majoritatea dimineților, luând masa la o pizzerie, plimbându-se pe străzi, făcând cumpărături și salutându-și cordial vecinii.

Asta până luni, când a fost arestat la ieșirea dintr-o clinică din Palermo și s-a dovedit a fi Matteo Messina Denaro, ultimul naș al mafiei siciliene și cel mai căutat șef mafiot din lume.

Există un proverb sicilian care se traduce aproximativ astfel: „Cel care vorbește puțin, va trăi o sută de ani". Acesta se referă la codul tăcerii, prima regulă a mafiei, care timp de trei decenii l-a protejat pe Denaro și pe zeci de alți șefi mafioți înaintea lui.

„Nu pot să neg că simt o mare amărăciune și multă neîncredere în faptul că am aflat că Matteo Messina Denaro a trăit chiar în Campobello", a declarat primarul orașului, Giuseppe Castiglione. „Din păcate, există cetățeni de aici care au ales să își bage capul în nisip".

Potrivit informatorilor mafioți și procurorilor, Denaro, poreclit Diabolik sau U Siccu (slăbănogul), deține cheia unora dintre cele mai odioase crime comise de mafia siciliană, printre care atacurile cu bombă din 1992 care i-au ucis pe magistrații anti-mafie Giovanni Falcone și Paolo Borsellino și uciderea, în 1996, a lui Giuseppe Di Matteo, fiul de 12 ani al unui mafiot devenit martor al statului, care a fost strangulat și dizolvat în acid. În 2002, a fost condamnat în absență la închisoare pe viață pentru că a ucis personal sau a ordonat uciderea a zeci de persoane.

Unde a stat mafiotul

Înainte de a fi arestat la ieșirea dintr-o clinică privată bine-cunoscută din capitala siciliană, unde era tratat pentru o tumoare, Denaro - care a afirmat cândva că „am umplut un cimitir, de unul singur" - se ascundea din 1993.

An după an, anchetatorii italieni i-au confiscat neîncetat afacerile și au arestat peste 100 de complici ai săi, inclusiv veri, nepoți și sora sa, pârjolind pământul din jurul său.

Dar de fiecare dată când anchetatorii păreau să se apropie de ținta lor, Denaro dispărea din nou. Foști mafioți au afirmat că l-au văzut în Spania, Anglia, Germania și America de Sud. Nu se știe încă ce a făcut în acești 30 de ani și ce țări a vizitat.

Cu toate acestea, este sigur că la începutul anului 2021 a decis să se mute în bastionul său sicilian din provincia Trapani, ascunzându-se în Campobello, la cinci minute de orașul său natal Castelvetrano și la 11 minute de mers cu mașina de casa mamei sale.

El a cumpărat un apartament modest nu departe de centrul orașului, la aproximativ trei kilometri de mare, pe coasta de sud-vest a Siciliei, unde poliția carabinierilor a declarat joi că a găsit un poster al filmului „The Godfather", de Francis Ford Coppola, cu chipul lui Marlon Brando în rolul lui Vito Corleone.

Actele de proprietate ale apartamentului erau pe numele lui Andrea Bonafede, cel care i-a împrumutat identitatea lui Denaro.

„Îl vedeam la bar, din când în când, dimineața", a declarat Piero Indelicato, un vecin. „Părea o persoană prietenoasă. Dar nu mi-am imaginat niciodată că el ar putea fi șeful Denaro".

Un alt vecin a spus: „Nu știam cine era. De ce ar fi trebuit să bănuiesc ceva? Pentru mine, era un domn care spunea "bună dimineața și bună seara"."

Cu poliția din întreaga lume încercând să dea de urma lui, Denaro trăia ca un om liber în Campobello.

„Nu știam cine era", a declarat proprietarul unui magazin de cosmetice de la colțul de lângă apartamentul lui Denaro. „Nu-mi amintesc să-l fi văzut aici. Poate că l-am văzut undeva în oraș".

Suspiciunile polițiștilor

Maurizio De Lucia, procurorul-șef din Palermo, are suspiciunile sale.

„Există mai multe întrebări cu privire la faptul că cineva ca Denaro ar fi putut trece neobservat în Campobello", a declarat el. „Dar știam că oamenii nu se vor întrece în a ne da informații ...".

Anchetatorii spun că Denaro a fost protejat de politicieni și antreprenori în timpul celor 30 de ani de fugă. Dar a fost protejat și de omertà, codul de nescris din comunitățile din sudul Italiei care acordă importanță tăcerii în fața interogatoriilor autorităților sau a persoanelor din afară, reflectând adesea o lipsă de încredere față de instituțiile statului.

Timp de 14 ani, Giacomo Di Girolamo, un jurnalist sicilian și autorul unei biografii despre Denaro, intitulată Invizibilul, și-a început emisiunea zilnică de radio la Rmc 101 punând întrebarea: „Matteo, unde ești?"

Di Girolamo, născut și crescut pe același pământ cu Denaro, știe ce înseamnă să trăiești în locuri aflate în umbra mafiei.

„Oamenii sunt resemnați", a spus el. „Mafia în aceste părți a funcționat ca un stat social. Când șefii au fost arestați, statul nu a umplut acest gol și oamenii și-au pierdut încrederea în autorități. Într-un loc ca Campobello - 10.000 de locuitori - sunt în jur de 50 de persoane care sărbătoresc arestarea lui Denaro. Alte zeci de persoane se tem să nu fie arestate pentru că l-au protejat. Și mai sunt și restul de 9.000 de locuitori care sunt pur și simplu resemnați să trăiască într-o zonă abandonată de statul italian."

Se pare că Denaro își păstrase stilul de viață luxos. Poliția a găsit în casa sa, luni seară, haine de firmă, pantofi scumpi, parfumuri și cravate de Yves Saint Laurent.

Miercuri, poliția a descoperit, de asemenea, un posibil buncăr secret suspectat că ar fi fost folosit de mafiot într-un alt apartament, nu departe de primul. Intrarea în buncăr era ascunsă de un dulap plin de haine. Anchetatorii au declarat că au găsit acolo smaralde, diamante și alte pietre prețioase.

Marți, Denaro a fost mutat într-o închisoare de maximă securitate din orașul L'Aquila, din centrul Italiei, unde va continua tratamentul împotriva cancerului. Procurorii au plasat cel puțin patru persoane sub investigație după arestarea sa, inclusiv doi medici.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sunt numiți zombie sau demoni. Animalele din pădure care au suferit malformații majore. Un virus i-a făcut de nerecunoscut
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”