Analiză CNN: De ce acordul de la Geneva privind Ucraina este o victorie tactică pentru Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În pofida unui acord semnat la Geneva între principalele părţi implicate în conflictul din Ucraina, situaţia rămâne aproape neschimbată. Mai mult chiar, Rusia este cea care a obţinut o victorie, cel puţin tactică, după semnarea documentului, scrie analistul Joerg Forbrig pentru postul CNN.

Pentru prima dată în ultimele luni, criza din Ucraina a arătat că poate lua şi o întorsătură favorabilă. În cadrul unei întâlniri de la Geneva, miniştrii de externe din Rusia, Statele Unite, Ucraina şi Uniunea Europeană au reuşit să semneze un document, de doar o pagină, ce prevede stoparea violenţelor.

Semnatarii acordului îşi menţin însă scepticismul în ceea ce priveşte o detensionare concretă şi reală a situaţiei din estul Ucrainei. Duminică, în ziua de Paşti, noi confruntări armate au avut loc în apropierea oraşului Slaviansk, ceea ce arată încă o dată cât de uşor se pot înrăutăţi lucrurile. Din acest punct de vedere, documentul de la Geneva este mai degrabă o victorie tactică pentru Rusia, principalul jucător în acest conflict, scrie analistul Joerg Forbrig pentru postul CNN.

La prima vedere, declaraţia semnată de cele patru entităţi, la Geneva, constituie premisele unei soluţionări paşnice a crizei ucrainene: toate părţile sunt chemate să se abţină de la violenţe sau de la provocări, iar grupările armate sunt somate să depună armele şi să elibereze clădirile ocupate. Tot în acest sens, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) monitorizează aplicarea măsurilor convenite la Geneva.

Cu toate acestea, la puţin timp după ce cerneala s-a uscat pe document, cele patru părţi implicate au început să interpreteze diferit conţinutul documentului.

De exemplu, atunci când Occientul cere separatiştilor pro-ruşi să renunţe la violenţe, Moscova se grăbeşte să sublinieze că militanţii au dreptul să îşi afirme opţiunea politică, la fel cum făceau mai demult cei din Euro-Maidan. De asemenea, atunci când Kievul, Bruxelles-ul şi Washingtonul îndeamnă la o autonomie regională în Ucraina, Rusia vorbeşte mai degrabă despre o federalizare a acesteia.

De asemenea, stabilizarea financiară a Ucrainei, un subiect nespecificat în documentul de la Geneva, deşi extrem de important pentru viitorul acestei ţări, provoacă încă iritarea Vestului, cât şi a Moscovei, care insistă ca orice sumă de bani acordată guvernului de la Kiev să se facă doar după îndeplinirea unor cereri, majoritatea lor în favoarea Kremlinului.

Astfel, putem înţelege că acordul semnat la Geneva nu doar că nu a realizat un consens între cele patru părţi implicate, dar a reuşit să ofere Rusiei un prilej foarte bun de a-şi reitera propriile poziţii. Nu este deloc întâmplător faptul că multe aspecte extrem de importante ale crizei ucrainene sunt absente din declaraţie.

De exemplu, anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia a fost trecută sub tăcere. La fel, viitoarele alegeri din 25 mai nu au fost incluse în document ca fiind un element extrem de important pentru o soluţionare politică a acestei crize. Lipsa acestora oferă un prilej major Rusiei să pună la îndoială, din nou, legitimitatea lor.

Tot în acest context, negocierile de la Geneva nu au reuşit să impună un calendar concret în vederea detensionării situaţiei din estul Ucrainei, care ar fi putut oferi şi Occidentului şansa de a impune sancţiuni în cazul nerespectării lui.

În toate aceste privinte, acordul de la Geneva conferă mai degrabă Rusiei un spaţiu mai amplu de manevră în Ucraina decât să producă, aşa cum era dorit de fapt, o limitare a conflictului, conchide analistul Joerg Forbrig, de la CNN.


Citeşte şi:

UPDATE Un atac în Slaviansk ameninţă armistiţiul fragil de Paşte. Separatiştii proruşi ameninţă că îl vor împuşca pe ministrul ucrainean de Interne

Cinci persoane, dintre care trei militanţi proruşi, au fost ucise duminică dimineaţa într-un atac armat în apropiere de Slaviansk, în estul Ucrainei, a declarat un reprezentant local al separatiştilor pentru jurnalişti, relatează „The Guardian“. Premierul interimar ucrainean Arsenîi Iaţeniuk îl acuză pe preşedintele rus că încearcă să „restabilească Uniunea Sovietică“, în timp ce diplomaţia rusă se arată „indignată“ de atacul comis.

Cum au deteriorat acţiunile SUA relaţia cu Vladimir Putin: demonizarea liderului rus reflectă eşecul oficialilor americani de a recunoaşte puterea Rusiei

Relaţia dintre Rusia şi Statele Unite ale Americii a fost una presărată cu suişuri şi coborâşuri, dar acţiunile Statelor Unite, unele intenţionate, altele nu, au fost cele care au condus la o reacţie exagerată a lui Vladimir Putin, după cum se arată într-o analiză realizată de jurnaliştii David Rohde şi Arshad Mohammed, de la Reuters.

Vladimir Putin: Nimic nu ar trebui să împiedice normalizarea relaţiei dintre Rusia şi Occident

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, sâmbătă, că relaţia dintre ţara sa şi Occident poate fi îmbunătăţită, dar asta depinde în special de Occident, relatează Reuters.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG