Cine trage sforile pentru demiterea șefului armatei Ucrainene? Președintele Zelenski i-ar fi oferit postul de consilier pentru apărare

0
Publicat:

Pe 29 ianuarie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-ar fi oferit lui Valeri Zalujnîi, comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, un nou rol de consilier pentru apărare, dar generalul a refuzat, a informat The Financial Times, citând patru persoane familiarizate cu negocierile. Două dintre sursele publicației au spus că președintele „i-a spus clar” lui Zalujnîi că „indiferent dacă acceptă rolul, va fi demis din funcția actuală”.

Valeri Zalujnîi Foto Profimedia

Sursele FT au declarat că, deși Biroul președintelui a luat decizia de a-l demite pe Zalujnîi, este posibil ca acesta să nu fie concediat decât după o perioadă de timp, după ce în presa ucraineană au apărut informații despre aceste planuri.

Ministerul ucrainean al Apărării a negat, luni, 29 ianuarie, informațiile conform cărora comandantul șef al forțelor armate, generalul Valeri Zalujnîi , a fost concediat.

Rețelele de socializare au luat foc luni seară, după ce câțiva politicieni și jurnaliști de seamă au sugerat că Zalujnîi era pe cale să fie demis.

Într-o postare pe Telegram, Ministerul Apărării a spus: „Dragi jurnalişti, răspundem imediat tuturor: Nu, nu este adevărat”.

Biroul prezidențial ucrainean a respins informațiile potrivit cărora Volodmir Zelenski l-ar fi înlăturat pe generalul său de top Valeri Zalujnîi, după afirmații și contraziceri cu privire la poziția acestuia care au urmat unor speculații de luni de zile privind o ruptură între cei doi. Anterior, fostul parlamentar ucrainean, Borislav Bereza, a susținut că a primit confirmarea că Zalujni a fost demis.

Într-o postare pe Facebook, el a scris: „Sursele mele din Biroul Președintelui m-au informat că Zalujni a fost demis din funcția de comandant șef al Forțelor Armate.

„Sper din tot sufletul că această informație nu este confirmată.”

Cu toate acestea, când a fost întrebat dacă acest lucru este adevărat, purtătorul de cuvânt al lui Zelenski, Sergii Nikiforov, a răspuns: "categoric nu - președintele nu l-a demis pe comandantul-șef", a relatat Ukrainska Pravda.

Propunerea președintelui privind noul rol al lui Zalujnîi vine după luni de speculații cu privire la soarta acestuia, alimentate de rapoartele privind tensiunile dintre cei doi.

Publicația britanică sugerează că eliberarea lui Zalujnîi ar putea provoca indignare în rândul armatei ucrainene și al societății civile, printre care se bucură de un sprijin imens. Potrivit unui sondaj ucrainean publicat în decembrie, 88% dintre ucraineni au spus că au încredere în Zalujnîi, comparativ cu 62% care au spus că au încredere în președintele Zelenski.

Înlocuirea lui Zalujnîi ar putea, de asemenea, să-i jeneze pe partenerii occidentali ai Ucrainei, inclusiv pe oficialii militari care au lucrat îndeaproape cu generalul în ultimii doi ani pentru a dezvolta strategii militare, scrie FT.

Războiul se află într-un moment critic, în timp ce Kievul așteaptă o decizie cu privire la primirea din parta SUA și UE a unor ajutoare militare și financiare de miliarde de dolari, care sunt esențiale. Nu este clar cine îl va înlocui pe Zalujnîi în funcția de comandant-șef.

Printre posibilii candidați se numără Oleksandr Sîrski, comandantul Forțelor Terestre ucrainene, și Kirilo Budanov, șeful Direcției principale de informații militare. Ambii sunt apropiați ai lui Zelenski.

"Toată povestea scurgerii informațiilor despre îndepărtarea lui Zalujnîi pe canalele anonime de pe Telegram legate de biroul președintelui este profund îngrijorătoare", a declarat pentru Newsweek directorul forumului ucrainean al think tank-ului Chatham House cu sediul la Londra, Orisia Lutsevici.

Ea a spus că este posibil să existe o tabără în cercul de apropiați ai lui Zelenski care să dorească înlăturarea comandantului. "Este probabil ca această mișcare să fi fost pentru a testa reacția publică la înlăturarea sa, iar societatea a trimis un semnal clar că nu le place", a spus ea, menționând că ucrainenii sunt pregătiți să protesteze public față de o astfel de mișcare.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima