Cine este nepopularul Armin Laschet,  susţinut de conducerea CDU ca succesor al Angelei Merkel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Armin Laschet FOTO EPA-EFE

Conservatorul german Armin Laschet a făcut un pas mare către succesiunea Angelei Merkel şi a fost ales luni, în pofida nepopularităţii sale, de către conducerea partidului său, Uniunea Creştin Democrată (CDU), să candideze la postul de cancelar în alegerile parlamentare din septembrie, relatează AFP.

Conducerea CDU a decis luni - într-o reuniune cu uşile închise - să-l susţină pe Laschet, preşedintele CDU, care se confruntă cu dificultăţi în sondaje, împotriva altui conservator, popularul bavarez Markus Söder, care conduce formaţiunea aliată Uniunea Creştin Socială (CSU).

„Prezidiul a emis un aviz clar, în urma unor consultări detaliate”, ca Armin Laschet să candideze din partea uniunii celor două partide în campania în vederea alegerilor legislative de la 29 septembrie, a declarat un participant la reuniune pentru AFP.

„Noi îl considerăm excepţional de apt şi i-am cerut acum să discute cu Markus Söder despre felul în care să procedăm”, confirmă liderul CDU în landul Hesse Volker Bouffier.

Această decizie nu este încă definitivă, însă, prin această susţinere, Laschet, în vârstă de 60 de ani, ministrul-preşedinte al celui mai populat land, Renania de Nord-Westfalia, are şanse bune să-i reprezinte pe conservatori în alegeri şi să-i succeadă Angelei Merkel, care se află la putere de 16 ani.

PIERDERE DE TEREN

CDU pierde teren în sondaje, dar rămâne pe primul loc în anchete, cu aproximativ 28% in voturi, iar Verzii sunt creditaţi cu 22%.

Ministrul-preşedinte al Bavariei Markus Söder, în vârstă de 54 de ani, s-a declarat duminică pregătit să devină primul bavarez care să fie ales cancelar - cu condiţia ca CDU, mai puternică la nivel naţional, să-l susţină.

Însă, în pofida unei popularităţi impresionante în întreaga Germanie şi unei susţineri până în rândul CDU, Söder întâmpină dificultăţi în a răsturna tendinţa.

Conducerea CDU este instanţa crucială în desemnarea unui candidat, iar democrat-creştinilor le revine prima opţiune.

CSU, o formaţiune regională, a reprezentat doar în două rânduri întreaga tabără conservatoare în alegeri, însă a fost înfântă de ambele dăţi, în 1979 şi în 2002.

Söder, care a devenit una dintre cele mai apreciate personalităţi, prin intermediul unei abordări stricte şi prudente în lupta împotriva covid-19, nu a reuşit să-şi ralieze la cauză cadrele conservatoare din afara Bavariei.

Liderii conservatori din CDU nu au încredere într-un lider cu opinii care se schimbă şi care spunea, în urmă cu puţin timp, că locul său este la Munchen şi nu la Berlin.

Cine este Armin Laschet?

Laschet, în vârstă de 59 de ani, este născut la Aachen, într-o familie de catolici originari din Valonia, regiunea franceză a Belgiei. A aderat la CDU la vârsta la 18 ani şi a studiat dreptul la Muenchen. Şi-a început activitatea profesională ca jurnalist, după care s-a dedicat partidului. În primii ani ai activităţii politice, a fost apropiat de Rita Suessmuth, preşedinta Budestagului între 1987 şi 1994. A fost ales pentru prima dată în 1989, în postul de consilier municipal din Aachen.

Politician experimentat, alternând între mandate de deputat şi eurodeputat, Laschet militează pentru continuitate, promiţând să păstreze cursul actual moderat al partidului şi direcţia lui Merkel.

El doreşte modernizarea Germaniei şi transformarea CDU într-un partid mai tânăr şi cu o reprezentare mai mare din partea femeilor. Îl are ca partener pe Jens Spahn, ministrul german al Sănătăţii şi unul dintre cei mai tineri politicieni din ţară.

Sub conducerea sa, CDU va forma cel mai probabil o coaliţie cu Partidul Ecologist sau o aşa-numită „Coaliţie Jamaica”, împreună cu liberalii.

Laschet, despre care aproximativ un sfert dintre germani crede că are stofă de cancelar, se confruntă cu o serie de probleme de când a fost ales preşedinte al CDU, în ianuarie.

CHICOTELI

Recenta sa propunere a unei carantine stricte, dar scurte, în vederea opririi celui de-al treilea val de covid-19, a provocat un val de criticişi chicoteli.

Liderul regional a pledat până în prezent în favoarea unor relaxări, până la a fi pe punctul de a intra în conflict cu Angela Merkel.

Două înfrângeri dure în alegerile regioale, în martie, pe fondul unor cazuri de presupusă corupţie în achiziţionarea unor măşti de protecţie în rândul unor parlamentari conservatori, i-au fragilizat poziţia.

Însă Laschet, un tactician abil, a ştiut să-şi asigure în culise susţinerea liderilor CDU care, în pofida faptului că sunt îngrijoraţi cu prvire la propria lor realegere în septembrie, nu vor ca partidul să se plece în faţa formaţiunii surori bavareze.

Această opţiune a conducerii CDU ar putea încheia astfel un duel care risca să dăuneze, în contextul dificil al pandemiei covid-19 şi depăşirii luni a pragului de trei milioane de contaminări cu noul coronavirus.

Celelalte partide câştigă teren.

Partidul Social Democrat (SPD) şi-a desemnat de luni de zile candidatul în alegeri - ministrul Finanţelor Olaf Scholz.

Verzii, creditaţi cu peste 20% din voturi, urmează să anunţe lunea viitoare care dintre cei doi copreşedinţi ai formaţiunii - Annalena Baerbock şi Robert Habeck - va conduce bătălia electorală.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta