Cinci ţări din Schengen cer reglementări mai flexibile pentru reintroducerea controalelor de graniţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci ţări din Uniunea Europeană, între care Franţa şi Germania, au cerut o relaxare a reglementărilor privind funcţionarea spaţiului Schengen, care să le permită restabilirea mai rapidă a controalelor la graniţele interne, dacă măsura este cerută de ameninţări deosebite de securitate, se arată într-un document intern european, citat de AFP.

Aceste ţări, între care se mai numără Austria, Danemarca şi Norvegia, estimează că actualele reguli sunt prea rigide, mai ales pentru că impun o limită de şanse luni pentru perioada de reintroducere a controalelor interne, în caz de „ameninţare gravă”. Ele cer şi creşterea acestei perioade la doi ani şi patru ani pentru situaţii excepţionale.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG