Un bloc din Odessa, lovit de dronă. Cel puțin 7 morți în Ucraina și zeci de răniți, în urma atacurilor ruseşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 25 au fost rănite în oraşul industrial Samar din sud-estul Ucrainei, vineri, în urma unui atac cu rachete ruseşti, au declarat oficialii, potrivit The Guardian. Alți doi morți au fost înregistrați la Odesa.

Atac cu rachete rusești FOTO: X

UPDATE: O dronă rusească a lovit în noaptea de sâmbătă un bloc de 21 de etaje din Odesa. Două persoane au murit și cel puțin 14 au fost rănite. Printre acestea se numără și trei copii.

Unul dintre copiii răniți se află în stare critică, a anunțat guvernatorul regional Oleh Kiper, citat de Reuters.

Imaginile difuzate de Serviciul de Urgență de Stat arată pompierii luptând cu incendiul și evacuând locuitorii pe scările întunecate ale clădirii.

Atacul s-a produs în contextul în care Rusia și-a intensificat atacurile cu drone și rachete asupra orașelor ucrainene în ultimele săptămâni, pe fondul stagnării eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului care durează de aproape trei ani și jumătate.

Odesa, important port la Marea Neagră, a fost ținta repetată a atacurilor ruse de-a lungul conflictului, fiind considerată un obiectiv strategic pentru forțele militare ale Moscovei.

Cel puţin patru dintre răniţi sunt în stare gravă şi au fost transportaţi la spital, a declarat guvernatorul regional Serhiy Lysak pe Telegram.

Oficialii nu au oferit detalii imediate cu privire la pagubele din oraş, unde un alt atac asupra unei instalaţii de infrastructură a ucis, marţi, două persoane, scrie Mediafax.

Acest nou atac sângeros al armatei rusei intervine la două zile după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a reptat preşedintelui american Donald Trump, în marja unui summit NATO, la Haga, că este ”pregătit” să cumpere siste,e americane de apărare antiaeriană de tip PATRIOT, esenmţiale în interceptarea bombardamentelor ruseşti.

Samar, se află la nord-est de Dnipro şi la 150 de kilometri de forntul de est, unde armata rusă exercită presiuni asupra armatei ucrainene, aflată în dificultate.

Trupele ruseţti ameninţă să pătrundă în regiunea Dnipropetrovsk, ceea ce ar constitui o premieră de la invaiza Ucrainei, în februarie 2022.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG