Video Chirurgul-pedofil Le Scouarnec, 20 de ani de închisoare pentru violarea a sute de copii sub anestezie

0
Publicat:

Un fost chirurg francez a primit pedeapsa maximă de 20 de ani de închisoare pentru abuzuri sexuale comise asupra a aproape 300 de pacienți, majoritatea minori. 

Scouarnec, fost chirurg francez, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru viol FOTO: X

Joel Le Scouarnec, în vârstă de 74 de ani, fost chirurg în spitale publice din vestul Franței, a fost condamnat miercuri la 20 de ani de închisoare pentru violuri și agresiuni sexuale comise timp de 25 de ani asupra a 299 de pacienți, cei mai mulți dintre ei copii. Unele dintre victime au fost abuzate chiar în timpul operațiilor, sub anestezie. 

Este considerat cel mai grav caz de pedocriminalitate ajuns în fața justiției în Franța.

La deschiderea procesului, în februarie, Le Scouarnec a spus: „Sunt conștient că răul pe care l-am cauzat este ireparabil. Le datorez tuturor acestor oameni și apropiaților lor să recunosc acțiunile mele și consecințele lor, pe care le-au îndurat și vor trebui să le îndure toată viața”, a declarat el, potrivit Reuters.

Franța, zguduită de cazuri de abuz

Procesul a avut loc într-un context tensionat în Franța, marcat de alte cazuri șocante de agresiune sexuală. Un exemplu este cazul lui Dominique Pelicot, condamnat recent pentru că și-a drogat soția și a permis unor bărbați s-o violeze în timp ce era inconștientă.

Le Scouarnec se afla deja în închisoare, după ce în 2020 fusese condamnat la 15 ani pentru violarea unui copil vecin, a celor două nepoate și a unei paciente de doar 4 ani.

Întrebări despre lipsa intervenției autorităților

Victimele și familiile lor au criticat în mod public autoritățile medicale pentru faptul că nu l-au oprit mai devreme. În 2005, Le Scouarnec fusese deja condamnat cu suspendare pentru descărcarea de imagini cu abuzuri asupra copiilor, dar a continuat să lucreze în spitale publice, fără să fie monitorizat corespunzător.

Mărturii tulburătoare și proteste la tribunal

În ziua pronunțării sentinței, mai multe victime și activiști au protestat în fața tribunalului din Vannes, orașul în care s-a desfășurat procesul. Aceștia au afișat un banner uriaș format din sute de hârtii albe cu siluete negre, fiecare reprezentând o victimă. Pe unele dintre ele erau trecute prenume și vârste, iar pe altele doar cuvântul „Anonim”.

Descoperiri cutremurătoare în urma unei arestări

Amploarea abuzurilor a ieșit la iveală abia în 2017, când chirurgul a fost arestat din nou, fiind suspectat că a violat o fetiță de 6 ani, vecina sa. Poliția a găsit în locuința lui jurnale electronice în care descria detalii ale abuzurilor comise timp de peste două decenii, dar și o cameră plină cu păpuși sexuale, peruci și materiale de pornografie infantilă.

Justiția promite răspunsuri

Condamnarea nu este doar un punct final pentru acest caz, ci și un început pentru o anchetă mai amplă. Procurorul din Vannes a anunțat deschiderea unei investigații separate pentru a stabili dacă persoane sau instituții au fost complice prin neglijență sau tăcere: dacă cineva ar fi putut preveni aceste abuzuri, dar nu a făcut-o.

Le Scouarnec nu va putea fi eliberat condiționat decât după ce execută cel puțin două treimi din pedeapsa primită.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie