Charles Michel propune înfiinţarea unui institut european pentru formarea de imami

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Charles Michel FOTO EPA-EFE

Uniunea Europeană trebuie să se doteze cât mai curând posibil cu un organism însărcinat cu formarea de imami şi să se asigure că mesajele lor nu răspândesc „ură”, a declarat luni preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

„Este foarte important să fim fermi în raport cu aceasta. Cred, de exemplu, că trebuie să avem de plan european de dezbateri în legătură cu ideea ce a fost evocată în urmă cu ceva timp de a înfiinţa un Institut european pentru formarea de imami”, a spus Charles Michel.

Trebuie „să ne asigurăm că acest mesaj de toleranţă, de deschidere, să poată fi vehiculat pe plan european, să ne asigurăm că primatul legii civile este acceptat", a continuat preşedintele Consiliului European.

Charles Michel a făcut aceste declaraţii alături de cancelarul austriac Sebastian Kurz, cu o zi înainte de un mini-summit prin videoconferinţă ce îi va reuni pe cei doi lideri, precum şi pe preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel.

Sosit la Viena pentru a exprima „prietenia europeană”, fostul premier belgian s-a recules înainte la locurile atacului jihadist soldat cu patru morţi.

Charles Michel şi Sebastian Kurz la locul atentatului de la Viena FOTO EPA-EFE

„Considerăm că această ameninţare teroristă este o ameninţare fundamentală, gravă, serioasă, împotriva valorilor care stau la baza proiectului european şi nu intenţionăm să dăm dovadă de slăbiciune, de laxism”, a subliniat el.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete