Cercetători britanici au iniţiat producţia „la risc“ a unui vaccin împotriva noului coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un milion de doze dintr-un potenţial vaccin împotriva COVID-19, dezvoltat de cercetători britanici, au fost deja lansate în producţie şi vor fi disponibile până în septembrie, deşi încă nu a început testarea acestui vaccin.

Vaccinul, denumit „ChAdOx1 nCoV-19'“, este unul dintre cele aproximativ 70 de potenţiale vaccinuri împotriva noului coronavirus aflate în faza de dezvoltare pe plan mondial, dintre care pentru cel puţin cinci s-a început testarea preliminară pe oameni, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Cercetătorii britanici recrutează acum voluntari pentru testare preliminară (faza 1) şi recunosc că începerea producţiei vaccinului este o decizie riscantă, întrucât dozele produse vor fi inutile dacă în final se dovedeşte că vaccinul lor nu este eficient, a anunţat vineri echipa de cercetători de la Universitatea Oxford, 

„Am început producţia la risc a acestui vaccin, nu doar la o scară redusă, ci cu o reţea de producători în şapte locaţii diferite din lume“, a declarat presei Adrian Hill, profesor şi director la Institutul Jenner din cadrul Universităţii Oxford, el estimând că până în septembrie se va încheia şi testarea vaccinului.

Adrian Hill a mai precizat că trei dintre aceste locaţii sunt reprezentate de producători britanici, două sunt în alte state europene şi câte una în India şi China, dar nu a dat prea multe detalii despre finanţarea producţiei, menţionând doar că estimează un cost iniţial de zeci de milioane de lire sterline.

Marea Britanie se numără printre ţările cele mai afectate de pandemia de COVID-19, înregistrând până vineri 108.692 cazuri, din care 14.576 de decese.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €