Centre de vaccinare anti-COVID din Franţa, vandalizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE

Două centre de vaccinare au fost devastate în Franţa, weekendul trecut, în timpul protestelor faţă de decizia Guvernului de a introduce reguli mai stricte în contextul pandemiei, potrivit BBC.

Un centru din sud-estul ţării a fost vandalizat şi inundat, vineri noapte, au spus autorităţile, iar o zi mai târziu, o clinică din sud-vest, în apropiere de Biarritz, a fost parţial distrusă în ceea ce presa locală a numit un atac prin incendiere.

Incidentele au avut loc într-un weekend de demonstraţii împotriva măsurilor guvernamentale privind Covid-19.

Sâmbătă, mai mult de 100.000 de oameni au ieşit pe străzile Franţei pentru a denunţa regulile concepute cu intenţia de a opri creşterea numărului infecţiilor.

Între măsuri se numără vaccinarea obligatorie pentru personalul sanitar şi eliberarea de permise de sănătate pentru ca oamenii să aibă acces în majoritatea spaţiilor publice.

Guvernul preşedintelui Emmanuel Macron a fost criticat pentru „încălcarea libertăţilor”.

La un protest din Paris, sâmbătă, deputata Martine Wonner le-a spus protestatarilor să asedieze birourile legislatorilor care susţin politicile Guvernului.

Sceptică în privinţa vaccinurilor anti-Covid, Wonner a fost anchetată şi forţată să părăsească duminică grupul de opoziţie din Parlament. Ea a susţinut că vorbele i-au fost înţelese greşit.

În Franţa au avut loc mai multe acte violente şi de vandalism ce au vizat deputaţi care susţin noile reguli privind vaccinarea.

Totuşi, după ce Macron a dezvăluit planurile sale, în ultima săptămână, sute de mii de oameni s-au înscris pentru a fi imunizaţi.

Guvernul lui încearcă să oprească răspândirea variantei Delta a coronavirusului, care cauzează şi o creştere a numărului internărilor.

Mai mult de 111.000 de oameni diagnosticaţi cu Covid-19 au murit în Franţa de la începutul pandemiei. 

Săptămâna trecută, un grup de oameni de ştiinţă care consiliază Guvernul de la Paris a avertizat cu privire la un al patrulea val  în următoarele luni. Doar puţin mai mult de jumătate din populaţie a primit o doză de vaccin şi mai puţin de 40% dintre adulţi au schema completă de vaccinare.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța