Cehia se dotează cu o unitate specială pentru combaterea propagandei ruse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul ceh de interne, Milan Chovanec, a anunţat înfiinţarea, în cadrul ministerului pe care îl conduce, a unei  unităţi speciale care să se ocupă de combaterea propagandei ruseşti.

Ministrul consideră necesară înfiinţarea acestei unităţi, formate din 20 de persoane, după ce un  raport al serviciilor secrete cehe avertiza asupra „războiului mediatic“ desfăşurat de serviciile de spionaj ruse în fostele state comuniste acum membre UE şi NATO , cu scopul de a le destabiliza  şi de a influenţa opinia publică.

 Ministrul ceh de interne a precizat că misiunea acestei unităţi speciale va fi să combată acţiunile de dezinformare în spaţiul public, dar şi să instruiască oficialii cehi pentru ca aceştia să fie pregătiţi în gestionarea unor astfel de situaţii.

„Vrem să intrăm în fiecare smartphone“, a declarat Chovanec la o conferinţă pe tema comunicaţiilor strategice, la care a participat alături de generalul ceh Petr Pavel, preşedintele comitetului militar al NATO.

Noua unitate va trebui să răspundă aproape în timp real acţiunilor de dezinformare, folosind Facebook, Twitter şi alte canale de comunicare, a indicat ministrul ceh de interne.

El a menţionat că, potrivit sondajelor, un ceh din patru accesează site-uri care expun punctele de vedere ale Moscovei.

Republica Cehă, în calitate de membru al UE, a aderat la sancţiunile anti-ruseşti.  Cu toate acestea, sunt destui politicieni cehi, în frunte cu preşedintele Milos Zeman, care simpatizează Rusia, şi au avut poziţii favorabile Kremlinului în privinţa unor evenimente precum implicarea Rusiei în războiul separatist din sud-estul Ucrainei  şi se pronunţă pentru ridicarea sancţiunilor impuse Moscovei după anexarea Crimeii.

Rusia urmăreşte slăbirea Uniunii Europene, afirmă liderii europeni, care au indicat o paletă largă de acţiuni ostile ale Moscovei, de la încălcări repetate ale spaţiului aerian, la atacuri cibernetice şi ingerinţe în procesele politice, a declarat Donald Tusk, preşedintele Consiliului European.

 "Liderii au indicat o serie de acţiuni ostile ruse, de la încălcări ale spaţiului aerian la campanii de informare, atacuri cibernetice, amestec în procesele politice din UE," a declarat Tusk în cadrul unei conferinţe de presă după un summit al liderilor statelor din Uniunea Europenă, care a avut loc joi la Bruxelles, notează agenţia de ştiri Reuters.

"Având în vedere aceste exemple este clar că strategia Rusiei este de a slăbi UE", a adăugat oficialul european.

"Scopul nostru nu este acela de a crea tensiuni cu Rusia. Pur şi simplu reacţionăm la paşii făcuţi de Rusia. Desigur, UE este permanent deschisă dialogului, dar nu vom face compromisuri în ceea ce priveşte valorile şi principiile noastre", a precizat preşedintele Consiliului European.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei